Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Eugen Nicolăescu: Bugetul pentru medicina de familie în 2014 va fi de 9%, faţă de 5% în 2012

Pachetul pentru medicina de familie în 2014 va constitui 9% din Fondul Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate, faţă de 5% cât a fost în 2012, a declarat duminică, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Serviciile acordate la medicul de familie şi în ambulatoriul de specialitate vor fi diversificate. Pachetul de bază nu este gândit pe persoană sau pe număr de consultaţii, ci pe episoade de îngrijire. Pentru o problemă nouă de sănătate sunt suficiente două-trei consultaţii.

06 Octombrie 2013, 17:43 (actualizat 06 Octombrie 2013, 17:46) |
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu / FOTO: www.opiniatimisoarei.ro

Bugetul pe 2014 pentru medicina de familie şi ambulatoriul de specialitate va creşte

Ministrul Sănătăţii a declarat, potrivit Mediafax,  că bugetul pe 2014 pentru medicina de familie va creşte în condiţiile în care serviciile din acest sector vor fi diversificate prin noul pachet de servicii medicale de bază.

„Bugetul pentru medicina de familie va constitui 9% din Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate. În 2012, medicina de familie a consumat aproximativ 5% din Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate", a declarat ministrul Eugen Nicolăescu, pentru Mediafax.

Nicolăescu a mai spus că, până acum, pacientul mergea la spital pentru orice, dar după aplicarea noului pachet de bază, pacienţii vor avea acces mai uşor la tratament prin medicul de familie şi de ambulatoriu, iar finanţarea acestor două segmente va creşte.

"Concomitent va creşte finanţarea pentru medicina primară şi pentru ambulatoriul de specialitate, unde se pot furniza aceleaşi servicii ca în spital, cu costuri mai mici. Pachetul nu va reduce tipurile de servicii medicale, nu taie din ele, ci spune clar unde şi cum se acordă ele, direcţionând pacientul", a explicat Eugen Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că, prin pachetul de bază, medicilor de familie li se dă posibilitatea să acorde o gamă mai largă de servicii. De asemenea, va creşte şi numărul serviciilor acordat în ambulatoriul de specialitate.

Pachetul de servicii medicale de bază este structurat pe mai multe capitole şi vizează medicina primară, de ambulatoriu şi de spital, dar şi asistenţa comunitară şi medicina dentară, stabilind serviciile de care beneficiază toţi cetăţenii, indiferent dacă sunt asiguraţi sau nu.

Limitarea internărilor în spitalele publice pentru cazurile care pot fi tratate în ambulatoriul de specialitate

Printre reglementările pachetului se numără limitarea internărilor în spitalele publice, însă numai pentru acele cazuri care pot fi tratate în ambulatoriul de specialitate, în spitalizare de zi sau de către medicul de familie.

Eugen Nicolăescu a mai spus că sumele previzionate pentru ambulatoriu şi servicii paraclinice vor fi mai mari faţă de anul 2013, ceea ce înseamnă că pacientul nu va mai fi nevoit să se interneze pentru un set obişnuit de analize doar pentru faptul că nu mai sunt bani în luna respectivă.

Vrem să descurajăm plăţile informale din sistem

"Până acum, pacientul avea drepturi doar pe hârtie. În realitate trebuia să scoată bani din buzunar pentru orice. De acum înainte, serviciile din pachetul de bază sunt clare şi garantate. Dacă cetăţeanul ştie la ce servicii are dreptul în mod gratuit, este mai puţin probabil să apeleze la plăţi informale. Vrem să descurajăm această practică din sistem", a spus ministrul Sănătăţii.

Pentru rezolvarea unei probleme de sănătate sunt suficiente 2-3 consultaţii

Pentru rezolvarea unei probleme de sănătate nou apărute se anticipează că sunt suficiente, în medie, două-trei consultaţii la medicul de familie şi, dacă este necesar, până la trei consultaţii la specialist, a declarat duminică, pentru Mediafax, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii a precizat că pentru rezolvarea unei probleme de sănătate nou apărute, respectiv un diagnostic nou de boală acută, se anticipează că sunt suficiente, în medie, două-trei consultaţii la medicul de familie.

"Pachetul de bază nu este gândit pe persoană sau pe număr de consultaţii, ci pe episoade de îngrijire. Un episod de îngrijire înseamnă consultaţiile şi serviciile de care este nevoie pentru ca pacientul să fie tratat sau, dacă e vorba de o boală cronică, să ţină boala sub control şi să nu permită agravarea”, a declarat Eugen Nicolăescu.

Niciun pacient nu se poate interna în spital doar pentru analize, fără trimitere de la medicul de familie

Niciun pacient nu se poate interna legal în spital doar pentru că vrea să-şi facă nişte analize, fără a avea bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la specialist ori fără să plătească din buzunar internarea, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

"Nici în prezent un pacient nu se poate interna legal doar pentru că vrea, fără a avea trimitere sau fără să plătească din buzunar internarea. În ultimii ani, din cauza lipsei suficiente de fonduri pentru ambulatoriu şi serviciile paraclinice, pacienţi cu nevoi reale de sănătate se vedeau nevoiţi să se interneze pentru a-şi efectua diverse analize. Prin fondurile pe care le-am previzionat pentru 2014 considerăm că astfel de situaţii nu se vor mai repeta. Pachetul de bază reglementează intrarea pacientului în sistem", a mai spus Nicolăescu.

Pachetul de bază, al cărui proiect a fost lansat marţi de Ministerul Sănătăţii şi se află în dezbatere publică până la 1 noiembrie, este primul document de acest fel adaptat bugetului estimat pentru 2014, potrivit reprezentanţilor MS.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 6°C
IASI -1°C 0°C
CLUJ 0°C 3°C
CONSTANTA 9°C 9°C
CRAIOVA 1°C 3°C
BRASOV -2°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 15 Decembrie 2018, 07:43
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 14-12-2018
Deschidere: 8588.43
Maxim: 8588.72
Mimim: 8550.28
Variatie: -0.16%
BRD
13.70
0.29%
SNG
35.80
0.14%
TLV
2.35
0.43%
SNN
9.89
0.51%
EL
11.04
0.18%
SIF5
2.13
2.88%
FP
0.96
0.82%
TGN
344.50
1.43%
ALR
3.56
1.96%
M
27.60
0.36%
ARHIVĂ ȘTIRI