Etopia dă drumul la barajul de pe Nil

27 iunie 2020, 11:30

Nilul, cel mai mare fluviu din nord estul Africii, izvorăște din munții Rwandei și Burundi. Până să ajungă în Egipt, unde se varsă în Mediterana, fluviul traversează 7 state și Etiopia este unul dintre ele.

E o țară cu o istorie tumultoasă. A fost ocupată înainte de Al Doilea Război Mondial de Italia fascistă a lui Benito Mussolini, apoi eliberată de trupele britanice.

Adis Abeba a fost scena mai multor lovituri de stat care au culminat cu cea din 1977, care făcea din această țară cu resurse naturale incredibile, unul dintre cei mai importanți aliați ai URSS din Africa. O situație care a continuat până la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991.

De la foametea care a alertat întreaga comunitatea internațională la mijlocul anilor 80, la statutul economic de azi, Etiopia este țara cu cea mai mare creștere economică din estul Africii. Drumul nu a fost simplu.

În continuare, regimul de la Adis Abeba este unul criminal care se ghidează după un singur principiu: banii nu au miros. Piatra de temelie a proiectului de pe Nilul Albastru a fost pusă acum 9 ani.

Oficial, barajul care a costat aproape 500 de miliarde de dolari, a fost construit din fonduri guvernamentale și donații private.

Cert este că Etiopia, ca și alte state africane, are importante resurse naturale, inclusiv de gaz, poate cel mai important zăcământ din Africa, dar și un sistem fiscal care permite investitorilor străini să-și cheltuiască banii aici.

Un raport al Națiunilor Unite arată că numai anul trecut China a preluat cam 60 la sută din proiectele de infrastructură energetică.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite