Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
ALEGERI LOCALE

Eterni aspiranţi la fotoliul de primar: poliţistul şi candidata de la "poziţia 5"

Natalia Solomon, candidata Partidului Alianţei Socialiste la Primăria sectorului 6 şi Petrică Dima, candidatul Partidului Socialist Român la Primăria Capitalei, pun pe primul loc grija faţă de om, în cazul de faţă bucureştean, căruia vor să îi ofere siguranţă şi ordine pe străzi, curăţenie în pieţe şi spaţii verzi unde să se recreeze.

05 Iunie 2012, 10:03 (actualizat 05 Iunie 2012, 13:57) |

După ce i-aţi cunoscut pe candidaţii naţionalişti Ruxandra Lungu şi Florian Rusu, vă facilităm întâlnirea cu doi candidaţi socialişti, la fel de perseverenţi. Natalia Solomon şi Petrică Dima au mai candidat, au fost învinşi, dar nu se predau.

III.

Votaţi poziţia 5!

Natalia Solomon s-a înscris în competiţia electorală la sectorul 6, pentru postul de primar. Deşi nu are resursele financiare pentru a-şi face campanie, speră să obţină măcar un post de consilier.

Povestea electorală a candidatei care stă de peste 40 de ani în sectorul 6 a început la alegerile din 2008, când s-a aruncat în luptă la Primăria sectorului 1 şi a obţinut  „o mie şi ceva de voturi”.

(w400) Natalia So

„N-am fost dezamăgită, a fost mai mult, aşa, o candidatură de serviciu”, mărturiseşte Natalia Solomon, pensionară, în vârstă de 62 de ani.

E conştientă că nu are resursele materiale pentru a pune la punct o amplă campanie electorală, cu afişe multe – aşa cum are actualul primar Cristian Poteraş – dar mizează pe numele ei, „cunoscut în sector”.

A lucrat 11 ani la Turbomecanica, în sectorul 6, pe urmă a fost angajată şi la Comisia Naţională de Valori Mobiliare şi la Fondul Proprietăţii de Stat, unde a fost colegă cu actualul coleg de partid, Marin Badea, candidatul la sectorul 2, prezent şi el la întâlnirea cu jurnaliştii TVRinfo.ro.

Marin Badea, admirator al liderului extremei stângi din Grecia – Alexis Tsipras –ne face o scurtă istorie a Partidului Alianţei Socialiste (PAS), de la Ilie Verdeţ  încoace, în vreme ce Natalia Solomon se confesează că a fost şi membră a Partidului Social Democrat. Ea a părăsit partidul odată ce acesta s-a apropiat de PDL.

(w400) Marin Barb

„Am experienţă destulă. Nu trag speranţe că voi ajunge primar, că nu am cu ce.  Aici sper măcar consilier. Dacă nu, la alegerile din toamnă, vrem să băgăm acest partid în Parlament”, afirmă Natalia Solomon.

Pe moment, însă, priorităţile ei sunt asfaltarea străzilor din zona Prelungirea Ghencea, dar şi rezolvarea problemei mizeriei din pieţe, şi crearea de noi locuri de muncă, „strategic”, după cum spune.

În acest punct al discuţiei intervine Marin Badea, care adaugă pe lista de priorităţi şi controlarea calităţii lucrărilor, reabilitarea serviciilor culturale, de pildă, refacerea bibliotecilor care există în sectoare, crearea şi amenajarea spaţiilor pentru practicarea sportului, problema transportului urban.

(w400) Natalia So

Iar colega de partid completează că „din ’90 încontinuu se fură şi noi stăm şi batem din palme.” Spre finalul întâlnirii pune punctul pe i şi trage concluzia că e nevoie de o mână de femeie la primărie.

„Problema este că sunt foarte multe probleme, iar bărbaţii sunt mai comozi şi mai laşi. Să nu se supere colegii mei acum că spun asta, dar e nevoie de o femeie  la primărie, o femeie e un gospodar mai bun”, încheie aceasta.

Slogan:  Votaţi poziţia 5! (De fapt, doamna Natalia Solomon nu avea un slogan stabilit. La finalul discuţiei a mobilizat un coleg pentru a îi face câteva afişe, pe care urma să scrie „votaţi poziţia cinci!”, cea deţinută de candidata Partidului Alianţa Socialistă pe buletinele de vot pentru alegerea primarului Sectorului 6).

IV.

Omul cu mâinile curate

Petrică Dima, în vârstă de 46 de ani, a fost poliţist în Bucureşti, la compartimentul de Ordine Publică, până să devină membru al Partidului Socialist din România (PSR). Acum candidează la funcţia de primar general al Bucureştiului.

Spune că le-a ţinut piept infractorilor ani de zile, în teren, - „unde era infractorul, eram şi eu” – şi că a decis să intre în politică „într-un mod brutal”, scandalizat de „furtul instituţional” din ţară, şi după „ani de frământări permanente” născute din frustrarea că oamenii nu sunt protejaţi în România.

(w400) AfiÅŸul el

A candidat prima dată la Primăria sectorului 3, în 2008 (când a obţinut 0.26% din voturi), după ce s-a certat cu primarul în funcţie, Liviu Negoiţă.  Petrică Dima a colaborat cu primarul Negoiţă pe când era şef la Poliţia Centrului Istoric, pe care susţine că a înfiinţat-o singur.

Este prim-vicepreşedintele PSR, despre care afirmă că e singurul partid socialist autentic din România.

Petrică Dima, fost poliţist, se înflăcărează atunci când vorbeşte despre perioada petrecută în Poliţie.  Ridică tonul, gesticulează, prinde pixul şi mâzgăleşte ziarul aflat pe birou, ca şi cum ar vrea să demonstreze şi în scris că are dreptate.

(w400) Petrică D

„Votaţi omul simplu de lângă voi, fraţilor”, ne spune.

Ajungem la problema câinilor comunitari. Are soluţie: sterilizarea şi închiderea celor agresivi.

„Oameni buni, câinii comunitari nu sunt o problemă atât de gravă cum ne-o prezintă unii-alţii.  Nu trebuie să îi omorâm cum zice Becali, cum să bagi furca în câine? Păi aia e cruzime domne! Păi dacă te porţi bine cu câinile, niciodată nu te va muşca”.

(w400) Portretul

Petrică Dima s-a retras din Poliţie din cauza problemelor de sănătate, după ani de luptă cu infractorii pe străzile Bucureştiului. „Unde era infractorul, eram şi eu. Se mirau şi ei, domnu’ Dima unde suntem noi eşti şi dumneata, eram peste tot, ziua, noaptea. Am crezut că o să prind toţi hoţii ăştia din ţară”.

Dar munca în exces l-a băgat în spital. „Am făcut o hemoragie internă digestivă, am ajuns la spital, am stat în comă cinci zile”, spune socialistul, povestind că a scăpat ca prin minune. Ulterior a făcut un transplant de ficat, iar când s-a trezit din operaţie l-a văzut pe Isus Hristos.

„Sunt unul dintre fericiţii cetăţeni care s-a întors din moarte. Sunt un învingător, mi s-au prezis multe morţi. După ce am revenit la viaţa l-am văzut pe Isus Hristos. Mi-a apărut a patra zi după ce m-am trezit din operaţie.  Mi-a apărut de sus, s-a lăsat aşa în jos, un praf, o pulbere şi mi-a apărut chipul lui Isus Hristos, cu plete, cu barbă şi deodată mi s-a luminat. Mi-a zis că o să fiu un alt fel de om şi să fac bine. Nu mi-a vorbit, mi-a transmis că trebuie să fiu mai aproape de oameni”.

(w400) Petrică D

Aşa a decis să îşi investească energia în politică, având ca obiectiv stârpirea jafului din bani publici, sub sloganul: „Omul cu mâinile curate”. De ce acest slogan?

„Având posibilitatea, fiind de profesie ofiţer de poliţie, i-am analizat pe toţi candidaţii şi sunt cel mai curat dintre toţi. Cine e Oprescu, cine e Silviu Prigoană, ce au făcut? Păi sunt nişte oameni cu mâinile mânjite”.

Slogan: „Votaţi omul cu mâinile curate!”

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN POLITIC
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 16°C
IASI 20°C 16°C
CLUJ 19°C 12°C
CONSTANTA 18°C 17°C
CRAIOVA 19°C 14°C
BRASOV 18°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Octombrie 2018, 08:35
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-10-2018
Deschidere: 8599.66
Maxim: 8618.36
Mimim: 8569.1
Variatie: 0.01%
SNP
0.39
0.51%
TLV
2.34
0.64%
SNG
34.40
0.29%
FP
0.95
0.21%
EL
10.76
0%
DIGI
29.55
0.34%
SNN
8.02
0.75%
BRD
13.16
0%
TGN
353.00
0.28%
SIF5
2.15
0.69%
ARHIVĂ ȘTIRI