Estonia şi Rusia, schimb de spioni la frontieră după grațieri prezidențiale

Sigla Estonian Internal Security Service
Sigla Estonian Internal Security Service
10 februarie 2018, 21:53

Estonianul Raivo Susi a fost repatriat odată cu rusul Artiom Zincenko, la postul de frontieră Koidula din sud-estul Estoniei. Cei doi au beneficiat de graţieri prezidenţiale.

Susi, care lucra în domeniul aeronautic, a fost arestat în Rusia în februarie 2016, pentru fapte comise în perioada 2004-2007. În decembrie anul trecut, el a fost condamnat la 12 ani de închisoare cu regim sever, pentru spionaj.

Zincenko a fost condamnat în 2017 de un tribunal din Tallinn la cinci ani de închisoare pentru spionaj în favoarea GRU, serviciul de informaţii al forţelor armate ruse. El era rezident în Estonia din 2013.

France Presse reaminteşte despre un alt schimb de spioni între Rusia şi Estonia, după ce fosta republică sovietică şi-a redobândit independenţa şi a devenit membră a NATO şi a Uniunii Europene. În 2015, Rusia l-a eliberat pe ofiţerul estonian Eston Kohver, condamnat la 15 ani de închisoare pentru spionaj, în schimbul lui Alexei Dressen, fost membru al serviciilor de securitate estoniene, care efectua o pedeapsă de 16 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Moscovei. Atunci, informaţia privind schimbul a fost făcută publică de serviciul de informaţii al Rusiei, FSB.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite