Este suficientă vaccinarea în fața „variantei indiene” ? Mircea Iliescu, genetician la Cambridge: „Cel mai probabil, vaccinurile sunt folositoare în a preveni îmbolnăvirea gravă. Vaccinarea este, oricum, singura soluție”

O mutație a coronavirusului, suspectată că ar fi scufundat India într-o criza sanitară majoră, a fost detectată în cel puțin 17 țări, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Inclusiv în Europa, unde au fost semnalate cazuri în Belgia, Elveția, Grecia și Italia.

28 Aprilie 2021, 14:00 (actualizat 28 Aprilie 2021, 14:03) |
Colaps în sistemul sanitar din India
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

E cunoscută drept "varianta indiană" și OMS o consideră mai contagioasa, mai letală și capabilă să depășească bariera vaccinurilor. Experții internaționali spun că sunt necesare urgent cercetări suplimentare, pentru a înțelege rolul pe care aceasta mutație îl joacă în dezastrul din India, țara care se confruntă cu potop de îmbolnăviri, unde de câteva zile, se înregistrează peste 350.000 de cazuri pe zi.

Mircea Iliescu, genetician la Cambridge, a precizat, în cadrul unei ediții speciale a Știrilor TVR, că această variantă a virusului este un pericol real pentru țările europene până când majoritatea populației nu va fi vaccinată.

“În Europa, până nu vom imuniza destui oameni, adică majoritatea, orice variantă a virusului este un pericol real. Cazul Indiei este foarte interesant și ne poate învăța lucruri. India se relaxase la un moment dat. Premierul avea mesaje triumfaliste, că a trecut pandemia, că totul este bine, pentru că au avut noroc cu valul trecut. Dar iată că a apărut o nouă variantă, care cel mai probabil este răspunzătoare cu creșterea explozivă de cazuri”, a spus profesorul Mircea Iliescu.

Este suficientă vaccinarea în fața “variantei indiene a virusului”?

Mircea Iliescu, genetician: „Toate variantele acestea noi au mai multe mutații. Cel mai probabil, vaccinurile pe care le avem sunt folositoare în a preveni îmbolnăvirea gravă. Vaccinarea este, oricum, singura soluție. Această variantă indiană are două mutații. Una pare să o facă mai infecțioasă, cealaltă este foarte asemănătoare cu mutația din Africa de Sud – adică una care pare să ocolească puțin răspunsul nostru imunitar. Asta nu înseamnă că vaccinul nu ar funcționa. Înseamnă că poate ne-ar reinfecta, dar nu ar fi o boală gravă. Asta este, de fapt, miza pentru care trebuie să vaccinăm cât mai mulți. Problema noastră e că atunci când avem puțini vaccinați, cum e în România și în alte țări europene, aceste variante pot să explodeze în populație”.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 7°C 10°C
IASI 3°C 8°C
CLUJ 5°C 6°C
CONSTANTA 11°C 16°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 6°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI