Este Rusia o ameninţare majoră de securitate pentru România? SONDAJ „Referendum”

Este Rusia o ameninţare majoră de securitate pentru România? Azi la „Referendum”
Este Rusia o ameninţare majoră de securitate pentru România? Azi la „Referendum”
31 ianuarie 2022, 16:15

Este real pericolul unei invazii sau e doar o cacealma a lui Putin, care urmăreşte, de fapt, alte scopuri?

Un război cald în Ucraina este iminent sau asistăm doar la o încordare a muşchilor din partea Rusiei şi a NATO?

Sunt întrebări pe care realizatorul şi moderatorul Mihai Rădulescu le-a adresat publicului şi invitaţilor săi de luni seară, la „Referendum”.

Mihai Rădulescu: „Pentru noi, ca români, marea întrebare este dacă această criză ne afectează direct. Rusia este în mod clar o ameninţare uriaşă pentru Ucraina, dar este şi pentru România? Vom aduce în studio reputaţi specialişti de politică externă, pentru a evalua riscul pe care Rusia îl reprezintă, inclusiv din perspectiva istorică, la adresa securităţii noastre naţionale”.

Invitaţii ediţiei „Referendum” din 31 ianuarie au fost: Dan Dungaciu, director ISPRI al Academiei Române, Liliana Popescu, profesor ştiinţe politice, prorector SNSPA, Ovidiu Nahoi, redactor-şef RFI România, Corneliu Vlad, director editorial „Lumea”, Liviu Iurea, corespondent TVR la Moscova, respectiv Constantin Uzdriş, jurnalist TVR Moldova.

Atât ei, cât şi publicul telespectator, au fost invitaţi să răspundă la întrebarea: Este Rusia o ameninţare majoră de securitate pentru România?

Telespectatorii au fost aşteptaţi, ca de obicei, să voteze şi să trimită comentarii sau întrebări pe platformele cunoscute: stiriletvr.ro si hotnews.ro, Facebook Referendum şi Facebook TVR 1.

Evoluţia votului a fost prezentată în timpul emisiunii.

Rezultatul final îl aflăm, ca de obicei, în următoarea întâlnire cu „Referendum”.

„Referendum” este una dintre noile producţii din grila de toamnă a TVR 1, în care o temă de actualitate este susţinută cu argumente de două tabere cu opinii contrare şi la care telespectatorii participă activ, acordându-şi votul pentru una sau cealaltă dintre echipe. Realizator şi gazdă, Mihai Rădulescu, moderator cu experienţă, intervine pentru a asigura echilibrul confruntării. „Referendum” se vede în fiecare seară de luni, de la ora 21.00, la TVR 1, în direct. Românii din afara graniţelor sunt şi ei invitaţi la vot: emisiunea se difuzează simultan şi la TVR Moldova, iar de la ora 22.50, tot luni, la TVR Internaţional.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite