Este oficial, asimptomaticii rămân acasă. La întoarcerea în colectivitate, cei infectați nu mai trebuie să prezinte un test negativ

28 octombrie 2020, 18:36

Pacienții cu simptome de Covid-19 care vor ajunge la unitățile de primiri urgențe vor fi testați atât cu teste rapide cât și cu teste Real Time PCR. Cei care se dovedesc pozitivi la testul rapid vor fi izolați de îndată în zonele specifice pacienților Covid.

Cei care se dovedesc negativi la testul rapid vor fi menținuți în zonele tampon dacă necesită și spitalizare. Dacă nu necesită spitalizare, atunci ei pot merge acasă în așteptarea rezultatelor.

Persoanele asimptomatice sau cele cu simptome ușoare nu vor mai fi internate în spitale. Vor rămâne la domiciliu și vor fi monitorizate de la distanță de medicii de familie, care spun că au o problemă. Pe de altă parte, unele medicamente folosite pentru tratarea celor infectați cu noul coronavirus nu pot fi prescrise de medicii de familie, spun aceștia. Iar peste toate se adaugă imposibilitatea de a lua legătura cu DSP.

Medicii de familie au însă acum un chestionar pentru monitorizarea zilnică a pacienților rămași la domiciliu. După câteva întrebări, bolnavii vor fi încadrați în categoria celor asimptomatici, cu simptome ușoare, cu sau fără factori de risc.

Cei cu forme medii sau severe vor fi internați cu acordul lor în spitalele de fază I sau II. Potrivit noului ordin, pacientul pozitiv SARS COV-2 nu mai trebuie retestat timp de 90 de zile, cu excepția persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvoltă simptome.

Un pacient infectat poate reveni în colectivitate după 14 zile fără să prezinte un test negativ dar trebuie să poarte masca încă 10 zile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite