EROII DIN RĂZBOI l Simion Sorcean, prins între două armate care îl considerau inamic

Familia lui Simion Sorcean locuia la capătul satului Josenii Bârgăului, Bistriţa-Năsăud, o familie tipică de țărani români cu dragoste pentru pământ. Simion avea 21 ani în octombrie 1942, când i-a venit ordinul de încorporare pentru o unitate militară aflată la 65 de kilometri nord de Budapesta.

Simion Sorcean, veteran de război: „Am stat acolo până în 44, în iulie. Și ne scotea noaptea și vedeam Budapesta departe, undeva, cum ardeau luminile și cum căutau, cu reflectoarele, avioanele. Atunci ne-au luat puștile. Și ne-au trimis la o companie de muncă. Și am lucrat acolo șanțuri contra tancurilor”.

În noiembrie 1944, comandanții unguri au dispărut, iar soldaţii români au fost pur și simplu abandonați. Alături de camarazii lui, Simion s-a gândit să pornească spre casă, la familia de care nu mai știa nimic.

Simion Sorcean, veteran de război: „Acolo, mergând pe drum, ne-au ajuns niște căruțe cu ruși, cu lăzi cu muniție. Și am zis către ruși să ne lase să ne suim în căruță. Și ne-am suit trei. Și acela (dintre noi) care a ieșit (din coloană) a ajuns la lagăr și a stat până în 48, în Siberia”.

A mers două luni pe jos, timp în care a văzut grozăviile războiului.

Simion Sorcean, veteran de război: „Și nici nu știai că ungurii au fost mânioși pe români. Eu am avut un frate mai mare ca mine cu cinci ani, care a fost concentrat la calea ferată. L-au omorât ungurii. L-au prins și l-au legat de o mașină, ziceau unii, alții, de o căruță, alții că l-au făcut să-și sape groapa și l-au împușcat”.

După 3 ani de război, familia lui Simion nu l-a recunoscut atunci când a ajuns acasă.

Simion Sorcean, veteran de război: „Când am ajuns la poartă, mai înainte de poartă, a ieșit mama în uliță, se uita după … îl aștepta pe fratele meu, care e mai vonic, mai mare ca mine cu cinci ani. Ea se uita după fratele meu. N-a știut de mine nimic. Mamă!! Nu mă cunoști?! Vai, dragul mamei! Tata, Dumnezeu să-l ierte, l-am văzut înaintea porții, în genunchi, în tină, cum era ploaie … făcea mătănii! Am ajuns acasă și mâine m-am sculat și m-am dus că nu aveau ai noștri fân la mărhăi (vite), adus de la deal. M-am dus la lucru!”.

La vârsta de 100 de ani, Simion Sorcean crede că numai cumpătarea şi credinţa în Dumnezeu l-au salvat şi l-au ajutat să treacă peste toate.

De aceea, are următorul mesaj pentru generaţia actuală: „Pentru tineri, săracii, să fie cuminți, să le dea Dumnezeu minte, să-i lumineze Dumnezeu, să fie români curați!”