EROII DIN RĂZBOI | Andrei Popescu, basarabeanul care a trăit pe viu bombardarea Capitalei, trăiește singur într-o casă din Schei

Andrei Popescu
Andrei Popescu
27 iunie 2021, 21:57

Andrei Popescu s-a născut în octombrie 1922, în Basarabia. A avut o copilărie obișnuită alături de ceilalți 7 frați și surori din familia sa. A urmat școala primară iar apoi a studiat la un liceu indiustrial.

În 1940 Basarabia a fost cedată, fără luptă, Uniunii Sovietice, ca urmare a ultimatumului dat României de sovietici.

Un an mai târziu, teritoriul basarabean a fost recucerit de Armata Română.

La o lună după ce a împlinit vârsta de 20 de ani, a plecat în armată, să-și exercite serviciul militar la „termen redus”.

La Școala de maiștri auto de la București, tânărul Andrei a trăit bombardamentele Aliaților asupra Capitalei.

În timpul retragerii trupelor germane din România, Andrei Popescu a participat la luptele de la Pădurea Râioasa. A continuat apoi pregătirea militară.

În mai 1945, maistrul militar a fost trecut în rezervă.

Pentru că Basarabia a rămas în Uniunea Sovietică, Andrei Popescu a decis să se stabilească la Brașov.

Cu salariul de ceferist și-a întreținut familia. Cea mai dificilă perioadă a sa a fost atunci când a trebuit să-i susțină pe cei doi copii ai săi la facultate. Băiatul s-a format ca informatician, iar fata a devenit arhitect. Acum are 3 nepoți și 3 strănepoți.

Fiul său s-a stins din viață anul trecut, la vârsta de 69 de ani. Fiica sa este stabilită în Germania și lucrează acum ca asistent universitar.

În prezent, la cei peste 98 de ani ai săi, Andrei Popescu locuiește singur, în Schei, vechiul cartier al Brașovului. Îi place să facă multă mișcare, iar asta i-a menținut sănătatea.

Este vizitat, din când în când, de un nepot și de nora sa. Trăiește împăcat cu viața pe care a avut-o. Chiar dacă sufletul i-a rămas în Basarabia, inima i-a bătut și îi bate pentru România.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă