Enoriașii unei parohii din Timișoara au ridicat din temelie o casă pentru o familie nevoiașă cu șase copii

26 ianuarie 2020, 20:15

Familia Man are șase copii. Cel mai mare are 21 de ani, iar cel mai mic 6. Cu toții locuiesc într-o casă care stă să se prăbușească.

Toți copiii merg la școală, dar temele pentru acasă sunt o adevărată provocare.

Casa familiei Man nu a mai fost renovată de zeci de ani. În ultimii ani, doar tatăl aduce un venit de aproximativ 2500 de lei pe lună. Mama stă acasă și se ocupă de copii. În aceste condiții, ridicarea unei case noi era doar un vis. Care a prins contur datorita părintelui Ionel Popescu. Preotul i-a mobilizat pe enoriași și a reușit, în doar câteva luni, să strângă banii necesari pentru ridicarea unei noi case pentru familia Man.

Parterul noii case urmează să fie mobilat în perioada următoare, iar mansarda va fi amenajată de familie, tot cu ajutorul enoriașilor.

La slujba de sfințire a noii case a participat și Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan.

La finalul slujbei, înaltul prelat l-a îndemnat pe primarul din localitate să dea bucăți de teren familiilor nevoiașe pentru că biserica vrea să ajute în continuare.

Mitropolia Banatului a construit în ultimii ani mai multe case pentru familii nevoiașe.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite