Emma Răducanu a obținut la Cluj prima victorie WTA din carieră și prima după titlul de la US Open. „Înseamnă foarte mult pentru mine să pot juca în ţara tatălui meu”
Răducanu (18 ani, 23 WTA), a treia favorită a turneului de la Cluj-Napoca, a obținut victoria după două ore şi 27 de minute.
În partida cu experimentata Hercog (30 ani, 124 WTA), Răducanu a început în forţă şi a condus cu 3-0 şi 4-1, dar apoi jocul său s-a dereglat, a făcut multe erori neforţate şi i-a permit slovenei să revină şi să câştige setul cu 6-4, după cinci ghemuri consecutive.
În actul secund, s-a mers cu serviciul, iar britanica a reuşit să încline balanţa pe final (7-5), după ce anterior a tratat cu superficialitate câteva situaţii favorabile.
În decisiv, Emma Răducanu a fost mult mai concentrată şi mai precisă, a dominat clar jocul şi s-a impus cu 6-1, încheind cu un as.
Emma Răducanu a avut 4 aşi şi 3 duble greşeli, iar Hercog a încheiat cu un as şi 6 duble greşeli. Britanica şi-a creat nu mai puţin de 17 mingi de break (4 fructificate), faţă de 5 ale slovenei (2 transformate).
La finalul meciului, sportiva a vorbit în limba română.
„O să încerc să vorbesc cu un pic în română şi, dacă nu pot, voi schimba în engleză. Azi am avut un meci foarte dificil, ea (n.r. – Polona Hercog) a fost foarte tare. Eu nu am jucat foarte bine azi, dar am câştigat. Iar acum simt foarte multă bucurie. Cred că am avut un adversar foarte dificil şi experimentat… Nu cred că am jucat aşa de bine, dar am luptat şi am reuşit să câştig. A fost foarte greu să revin după primul set, pentru că ea are un serviciu foarte bun, iar eu nu am reuşit să returnez aşa de bine azi”, a spus jucătoarea britanică.
Emma Răducanu s-a arătat bucuroasă de faptul că are ocazia să joace pentru prima oară în ţara tatălui ei: „Mulţumesc foarte mult, turneul este foarte bine organizat. Îmi place România foarte mult şi mă simt ca acasă aici. Înseamnă foarte mult pentru mine să pot juca în ţara tatălui meu, am amintiri foarte plăcute de aici. Mulţumesc tuturor pentru suportul oferit azi. Eu sunt un pic tristă pentru că nu sunt spectatori în tribune, dar atunci când am ajuns aici şi am făcut primele antrenamente am avut parte de o primire foarte călduroasă din partea publicului.”.
Referitor la partida cu Ana Bogdan din turul următor, Răducanu a afirmat: „Nu am jucat cu Ana Bogdan până acum, dar am vorbit cu ea, este o fată foarte drăguţă şi veselă. Sunt însă sigură că va fi un meci foarte greu şi de abia aştept să joc”.
Emma a vorbit și despre felurile ei de mâncare preferate din România: ciorbă de perișoare, sarmale și papanași.
În turul următor, o va întâlni pe Ana Bogdan, un duel în premieră.
Emma Răducanu a mai jucat un singur meci după evoluţia sa de senzaţie de la Flushing Meadows, fiind învinsă de belarusa Aleksandra Sasnovici în turul al doilea la Indian Wells.
Emma Răducanu are tată român și mamă chinezoaică, s-a născut în Canada și trăiește în Marea Britanie. Până în iunie anul acesta, când a participat la turneul de la Nottingham, nu jucase niciun meci în circuitul profesionist WTA.
S-a făcut remarcată în iulie 2021 la Wimbledon, unde a atins optimile de finală la prima sa participare la un turneu de Grand Slam.
Apoi a scris istorie la New York, devenind prima jucătoare care a câștigat un turneu de Grand Slam venind din calificări. În plus, tânăra sportivă, aflată la doar a doua participare la un turneu de Mare Șlem, a câștigat cele 10 meciuri fără să piardă vreun set și fără să ajungă în tiebreak.