Emma Răducanu a fost desemnată de WTA revelaţia anului 2021. Ashleigh Barty este pentru a doua oară cea mai bună jucătoare a anului

Britanica Emma Răducanu, câştigătoare în urmă cu câteva luni la US Open, a fost desemnată revelaţia anului 2021 de către WTA, asociaţia care gestionează circuitul profesionist feminin de tenis, în timp ce australianca Ashleigh Barty, liderul mondial, a primit pentru a doua oară distincţia de cea mai bună jucătoare a anului, a anunţat marţi WTA, citată de Reuters.

07 Decembrie 2021, 20:04 (actualizat 07 Decembrie 2021, 20:10) |
Emma Răducanu, revelaţia anului 2021 / FOTO: WTA/Facebook

Emma Răducanu, în vârstă de 19 ani, al cărei tată este român, este prima jucătoare din istorie venită din calificări care a câştigat un Grand Slam, cel de la Flushing Meadows din luna septembrie. Răducanu a fost totodată prima jucătoare din Marea Britanie câştigătoare a unui turneu de Mare Şlem în ultimii 44 de ani, notează Agerpres.

După succesul ei de la US Open, Răducanu a dezamăgit la următoarele turnee, fiind eliminată la Indian Wells în turul doi, la Cluj Napoca în sferturi şi la Linz în primul tur. Britanica este acum pe locul 19 în clasamentul WTA.

Barty, care a mai obţinut distincţia de cea mai bună jucătoare a anului în 2019, a câştigat cinci titluri în acest an, printre care al doilea său turneu de Mare Şlem la Wimbledon, unde a învins-o pe Karolina Pliskova (Cehia).

De asemenea, ea şi-a apărat titlul la Miami şi a triumfat la Melbourne, Stuttgart şi Cincinnati, încheind pentru al treilea an la rând pe prima poziţie a ierarhiei WTA.

Jucătoarea cehă Barbora Krejcikova a fost desemnată jucătoarea care a progresat cel mai mult, ea impunându-se în acest an la Roland Garros.

Krejcikova a fost premiată şi pentru că a alcătuit cea mai bună pereche la dublu în acest sezon alături de compatrioata sa Katerina Siniakova. Ele au mai obţinut această distincţie în 2018.

Spaniola Carla Suarez Navarro a fost nominalizată la capitolul revenirea anului. În luna septembrie a anului trecut, Suarez Navarro a dezvăluit că a fost diagnosticată cu limfom Hodgkin (un tip de cancer) în fază incipientă şi a urmat chimioterapie timp de şase luni. Ea a revenit la Roland Garros în luna iunie.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 5°C
IASI 5°C 1°C
CLUJ 1°C 0°C
CONSTANTA 7°C 4°C
CRAIOVA 5°C 4°C
BRASOV 1°C -1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI