Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Austria: FITS a deprovincializat Sibiul și România. De când am o influență instituțională, am reușit să facilitez venirea la festival a unor regizori importanți

Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a apreciat, într-un interviu pentru Europa Liberă, că Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a deprovincializat Sibiul și România, devenind„locul de întâlnire al tuturor congruențelor posibile”.

 

06 Iulie 2022, 15:21 (actualizat 06 Iulie 2022, 15:29) Știrile TVR |
Emil Hurezeanu / FOTO: Autor: RADU TUTA / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

Emil Hurezeanu a apreciat, la Europa Liberă, că, „ceea ce a reușit Constantin Chiriac (președintele FITS, n.r.)  să facă aici e să deprovincializeze până la absurd Sibiul și, prin extensie, România.

Pentru că el a transformat acest festival de teatru care, iată, mai are puțin și împlinește 30 de ani, într-un loc de întâlnire a tuturor congruențelor posibile. Înainte de acest festival, Sibiul era un oraș cu tramvai, cu locuitori care se cunoșteau, aproape toți, între ei, nu puteai să mergi la frizer fără să saluți jumătate de oraș, e drept, cu mulți muncitori veniți de la Vâlcea, la platforma aia industrială din vest, să fim sinceri cu Sibiul, era un oraș cu adevărat de provincie. Mic. Sub 200.000 de locuitori. Cum să-l compari cu Cluj, cu Iași, cu Timișoara?

Dar perioada asta de zece zile în care are loc festivalul transformă Sibiul într-o destinație importantă la nivel global. E mare lucru. Iar asta, să fim sinceri, i se datorează lui Chiriac. Acestei energii neostoite, acestei încrederi nemărginite pe care o are el în ceea ce trebuie să se întâmple aici”.

Ambasadorul României în Austria a mai arătat că a început să fie prezent la aproape fiecare ediție a festivalului din 1995 încoace, iar, de când a devenit ambasador, mai întâi în Germania, apoi în Austria, a reușit să faciliteze venirea la festival a unor regizori importanți și a unor teatre.

„Dar am ajuns în '95, iar de atunci am fost prezent, într-o formă sau alta, la aproape fiecare ediție. Dar nu numai atât: am fost cu ei la Bruxelles, unde l-am invitat pe José Manuel Barroso, care era atunci președintele Comisiei Europene, împreună cu soția, la Faust. Am fost cu ei la Edinburgh, în Japonia și așa mai departe, pentru că m-am asociat festivalului.

Și-mi pare bine că în ultimii ani, de când am și eu o influență oarecum instituțională, ca ambasador în Germania și acum în Austria, am reușit să facilitez venirea la festival a unor regizori importanți și a unor teatre.

Ultima oară se întâmplă acum, la această ediție. Am văzut astă-toamnă o piesă, la Theater in der Josefstadt - care e un fel de Bulandra al Austriei - „Regele moare”, a lui Eugène Ionesco, în regia lui Claus Peymann, care e unul dintre cei mai importanți regizori de teatru din spațiul germanic. Și mi-a plăcut foarte tare și am făcut tot ce mi-a stat în putință să-l aduc la Sibiu, la FITS, unde nu mai fusese”, a mai povestit Emil Hurezeazu la Europa Liberă.

FITS 2022 s-a încheiat duminică și s-a tradus în 801 evenimente, 70 de spații de joc, 3.300 de invitați din 75 de țări.

CITIȚI ȘI:

Recorduri de audiență la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. FITS 2022 s-a încheiat cu un spectacol cu drone și lasere

Şase personalităţi din lumea artelor spectacolului au primit câte o stea pe Aleea Celebrităţilor, în penultima zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu

Actrița Laetitia Casta, dansatoarea Sasha Walz și dramaturgul Eric-Emmanuel Schmitt, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 30°C
IASI 22°C 27°C
CLUJ 25°C 24°C
CONSTANTA 29°C 28°C
CRAIOVA 26°C 26°C
BRASOV 22°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI