Elveţia nu se aliniază sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, dar impune o serie de măsuri

Elveţia a decis joi să nu se alinieze sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, însă va lua măsurile necesare pentru a evita să fie utilizată ca bază pentru ocolirea lor de către Moscova, informează AFP, citată de Agerpres.

25 Februarie 2022, 00:14 (actualizat 25 Februarie 2022, 00:26) Știrile TVR |
Elveţia

"Din raţiuni de neutralitate", Elveţia, după anexarea Peninsulei Crimeea în 2014, nu a preluat direct sancţiunile adoptate la acea vreme de UE împotriva Rusiei, a amintit preşedintele elveţian, Ignazio Cassis, în timpul unei conferinţe de presă.

Consiliul Federal (guvernul) al Elveţiei a emis în schimb "o ordonanţă menită să împiedice ocolirea sancţiunilor UE via Elveţia", a spus Cassis, la finalul unei reuniuni extraordinare.

De asemenea, Elveţia a elaborat o listă de persoane şi companii ruse cu care intermediarii financiari nu sunt autorizaţi să stabilească noi relaţii de afaceri, iar dacă aceste relaţii există deja, ele vor necesita autorizare.

Elveția a luat, de asemenea, măsuri pentru a împiedica ocolirea sancţiunilor internaţionale împotriva Rusiei pe piaţa fianciară elveţiană. Astfel, unele operaţiuni vor trebui şi ele să fie autorizate.

Consiliul Federal a decis să continue această cale de mijloc şi după invadarea Ucrainei de către Rusia. Pentru că neutralitate "nu înseamnă indiferenţă", a subliniat preşedintele elveţian.

"Sancţiunile UE adoptate ieri (miercuri) trebuie să fie integrate în această ordonanţă sub formă de măsuri menite să împiedice ocolirea lor", a continuat preşedintele elveţian. "Unele măsuri vor fi întărite, în special în domeniul financiar", a adăugat el.

Stânga elveţiană a apreciat aceste măsuri ca fiind prea timide, în timp ce, dimpotrivă, pentru dreapta populistă UDC, formaţiunea politică ce dispune de cele mai multe mandate în Parlament, aceste măsuri merg prea departe.

Decizia luată de Elveţia este importantă, dat fiind rolul pe care îl are piaţa financiară elveţiană în Europa.

De asemenea, prezenţa de bogătaşi ruşi în Elveţia nu a încetat să crească în ultimii ani.

Cassis a mai anunţat joi închiderea ambasadei elveţiene la Kiev, unde sunt înregistraţi 268 de cetăţeni elveţieni.

CUVINTE CHEIE
 
Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 32°C 31°C
IASI 28°C 29°C
CLUJ 29°C 29°C
CONSTANTA 28°C 28°C
CRAIOVA 30°C 27°C
BRASOV 28°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI