Elissa Downie și Oleg Verniaiev, medaliați cu aur la Campionatele Europene Petrom. Premii speciale pentru Nadia Comăneci și Sonia Iovan

21 aprilie 2017, 20:23

Câstigătorul medaliei de aur la individual compus la Campionatele Europene Petrom este vicecampionul de la Rio, Oleg Verniaiev.

La ceremonia de premiere au participat și șase soldați români, veterani ai războiului din Afganistan.

România nu a avut reprezentant la individual compus, la băieţi.

O ceremonie de premiere specială a fost dedicată Soniei Iovan, prima campioană europeană a României, din 1957, şi Nadiei Comăneci. Iar TVR i-a acordat un premiu de excelenţă pentru întreaga activitate lui Cristian Țopescu.

La finala individual compus, la feminin,  România a avut două reprezentante.

Ioana Crișan, aflată la prima competiție rezervată senioarelor, a încheiat concursul cu un total de 51,032 puncte. Gimnasta a fost notată astfel:  sol — 13,100 puncte, sărituri — 13,336 puncte, paralele — 13,000 puncte și bârnă — 11,566 puncte.

Cea de-a doua reprezentantă a României la individual compus, Olivia Cîmpian, s-a clasat pe poziția a 23-a, cu un total de 50,106 puncte, după ce a căzut la paralele. Notele Oliviei:  sol — 12,933 puncte, sărituri — 14,266 puncte, paralele — 10,541 puncte și bârnă — 12,366 puncte.

Atmosfera a fost una de spectacol în Sala Polivalentă din Cluj.

Suporterii străini au fost cei mai emoționați astăzi.

Câştigătoare la individual compus fete a fost desemnată sportiva Marii Britanii.

România este reprezentată la Campionatele Europene Petrom de Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, Larisa Iordache, Cătălina Ponor, Marian Drăgulescu, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurențiu Nistor și Andrei Ursache.

Larisa Iordache și Cătălina Ponor vor reprezenta România, duminică, în finala la bârnă. În concursul masculin, România are un singur gimnast calificat, Marian Drăgulescu, acesta asigurându-și participarea în finalele la sol (sâmbătă) și sărituri (duminică).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite