Eliminarea pensiilor speciale bate pasul pe loc

Eliminarea pensiilor speciale bate pasul pe loc. Și are șanse aproape nule să devină realitate până la sfârșitul anului. Criticată pentru poziția sa pe această tema, Curtea Constituțională mută răspunderea în curtea Parlamentului. Dar aleșii, chiar și cei din coaliția de la guvernare, sunt departe de a ajunge la consens.

19 Iulie 2021, 19:05 (actualizat 19 Iulie 2021, 21:23) |

Cheia pentru eliminarea pensiilor speciale ar fi chiar în ultima decizie a Curții Constituționale în materie.

"Este aproape un manual pe pensii speciale. Dacă citeşti acea decizie, se vede că Legiuitorul poate să modifice majoritatea deciziilor. Adică poate să taie toate pensiile speciale, mai puţin pe cele ale magistraţilor. (...) Trebuie să aibă voinţă. Adică nu trebuie să reproşeze Curţii Constituţionale ceea ce ei nu fac", arată judecătorul CCR, Daniel Morar, confruntat cu criticile coaliției.

Liberalii îl contrazic însă.

În coaliția de la guvernare, tema eliminării pensiilor speciale a fost transferată către un grup de lucru. Dar nu s-a ajuns deocamdată la un consens.

În prezent, foștii militari, polițiști, angajații serviciilor de informații, aviatorii și diplomații, alături de magistrați primesc pensii nu în funcție de contribuția lunară, ci în baza unei legi speciale. Sunt în total aproximativ 170.000 de persoane.

Surse din coaliție susțin însă, că în contextul alegerilor interne din PNL, USR-PLUS și din UDMR, sunt șanse aproape nule ca aceste beneficii să fie eliminate până la sfârșitul anului.

 

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 5°C
IASI -2°C 3°C
CLUJ -6°C -1°C
CONSTANTA 0°C 2°C
CRAIOVA 1°C 4°C
BRASOV -4°C -1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI