Eliminarea foametei până în 2030, un obiectiv compromis de pandemie

Chiar dacă, la nivel global, domeniul agriculturii şi alimentaţiei a rezistat mai bine decât alte sectoare ale economiei la pandemia de Covid-19, "efectul combinat al pierderilor de venituri şi inflaţiei preţurilor de consum pentru produsele alimentare a făcut şi mai dificil accesul la o alimentaţie sănătoasă pentru numeroase persoane", susţin autorii raportului, potrivit Agerpres.

05 Iulie 2021, 15:20 (actualizat 05 Iulie 2021, 15:25) |
Foamete. Avertisment oNU / FOTO: un.org

Obstacolele care stau în calea atingerii acestui obiectiv diferă de la o ţară la alta. Potrivit prognozelor incluse în acest raport "media disponibilităţii alimentare mondiale ar urma să urce cu 4% în următorii zece ani, pentru a ajunge la 3.025 de calorii per persoană pe zi", susţin autorii raportului.

Însă, această creştere a mediei globale se datorează în mare parte progreselor realizate de ţările cu venituri intermediare, "în timp ce în statele cu venituri mici regimul alimentar va rămâne în mare parte neschimbat". De exemplu, în Africa sub-sahariană, unde 224,3 milioane de persoane au suferit de malnutriţie în perioada 2017-2019, "disponibilitatea alimentară pe cap de locuitor nu ar urma să crească decât cu 2,5% în acest deceniu, pentru a ajunge la 2.500 de calorii pe zi în 2030", subliniază cele două organizaţii.

În ceea ce priveşte consumul de proteine animale pe cap de locuitor, acesta ar urma să se stabilizeze în ţările bogate, unde consumatorii vor înlocui din ce în ce mai mult carnea roşie cu carnea de pasăre şi produsele lactate, în special din motive ce ţin de mediul înconjurător.

În schimb, în ţările cu venituri medii, cererea pentru produse din crescătorii şi pescării va rămâne una puternică, iar "disponibilitatea în privinţa proteinelor animale pe cap de locuitor va creşte cu 11%, reducând astfel la 4% decalajul de consum faţă de ţările bogate, până la 30 de grame per persoană pe zi în 2030", arată prognozele FAO-OCDE.

De asemenea, conform estimărilor incluse în raportul publicat luni, producţia agricolă mondială ar urma să urce cu 1,4% pe an în următorul deceniu, în special graţie progreselor realizate în economiile emergente şi ţările cu venituri reduse.

În ceea ce priveşte preţul produselor agricole şi alimentare, care au crescut exploziv începând din al doilea semestru al lui 2020, stimulate în special de o cerere puternică pentru nutreţuri în China, "o corecţie este aşteptată în primii ani ai perioadei acoperite" de acest raport (2021-2030).

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 8°C
IASI 6°C 2°C
CLUJ 4°C 2°C
CONSTANTA 15°C 13°C
CRAIOVA 6°C 6°C
BRASOV 7°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI