Eliminare plafonare buget de pensii, din PNRR. Marius Budăi, la TVR INFO: ”Este o victorie a cetățenilor români”

27 octombrie 2022, 16:58

”Dacă este așa, eu nu pot decât să mă bucur”, a afirmat Marius Budăi, care a mai precizat că încă nu a discutat cu premierul Ciucă.

”Nu este o victorie a lui Marius Budăi, nu este o victoria a lui Marcel Ciolacu, nu este o victorie a PSD, este o victorie a cetățenilor români, pentru că cetățenii români nu trebuie să fie condamnați la sărăcie, pentru următorii 50 de ani. (…) Dacă vorbim de disciplină financiară, nici nu ne-am gândit altel, noi, PSD, când am solicitat scoaterea acestui 9,4%, altfel decât la o disciplină financiară, ceea ce am propus pe parcursul acestui an, adică o sprijinire echilibrată între măsurile econimice și măsurile sociale”, a spus minitrul, într-o intervenție de joi, la TVR INFO.

Legat de valoarea procentului aflat în discuții, Marius Budăi a spus:

”Eu vă vorbesc de principii. Niciun stat membru din Uniunea Europeană nu are nici în legislația națională și nici în PNRR-urile lor o asemenea plafonare. Nimeni nu și-a propus ca cetățenii lor să fie săraci. Numai unii de-ai noștri, Cîțu, Ghinea, Raluca Turcan, care mai erau atunci prin Guvern și-au propus ca cetățenii români să fie săraci. Niciun stat membru nu și-a propus așa ceva. Asta este chestiunea de principiu. Noi fiind acum la aproape 9,3%, practic nu putem să rezolvăm inechitățile din sistem, Care se rezolvă în doi pași: unu este un act normativ, primul pas – pe care noi îl avem, Legea 127, pe care o putem îmbunătăți (…) – iar pasul următor se rezolvă prin impact bugetar. Păi cum să mai rezulvi inechitățile din sistem dacă eu mai măresc cu 10% și suntem la 9,4%? Nu mai am loc”, a precizat Budăi.

Ministrul a mai anunțat și că valoarea punctului de pensie va fi majorată de la 1 ianuarie 2023:

”Cu siguranță valoarea punctului de pensie va fi majorată, de la 1 ianuarie, cu cel puțin 10%. Cu siguranță!”, a fost declarația ministrului Muncii, Marius Budăi, la TVR INFO.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite