Elevii și copiii de grădiniță se întorc la cursuri

Elevii și preșcolarii se întorc luni la cursuri, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.

13 Februarie 2017, 08:16 (actualizat 13 Februarie 2017, 10:35) |
Elevi la școală

Următoarea vacanță, cea de primăvară, este programată între 19 și 30 aprilie. Practic, elevii vor fi liberi din 14 aprilie după finalizarea cursurilor, având în vedere că 17 aprilie, a doua zi de Paști, este nelucrătoare, iar pe 18 aprilie, conform contractului colectiv de muncă, dascălii au liber.

Vacanța de vară va fi între 17 iunie și 10 septembrie.

Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 26 mai, iar pentru clasa a VIII-a pe 9 iunie.

Programul național ''Școala altfel'' are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia unităților de învățământ.

Astfel, în funcție de ciclurile școlarizate, au fost stabilite următoarele intervale: 21 noiembrie — 2 decembrie 2016; 27 februarie — 31 martie 2017 și 15 mai — 9 iunie 2017 (învățământul preșcolar și primar), respectiv 17 octombrie — 2 decembrie 2016; 27 februarie — 31 martie 2017 și 15 mai — 9 iunie 2017 (învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal).

Intervalul aferent programului ''Școala altfel'' nu coincide cu perioada în care se susțin tezele semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei școlare cu cel puțin trei săptămâni înainte de finalul semestrului, precizează Ministerul Educației.

De asemenea, în zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri.

 

 

sursa

agerpres.ro

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 7°C
IASI 6°C 3°C
CLUJ 10°C 10°C
CONSTANTA 12°C 9°C
CRAIOVA 10°C 8°C
BRASOV 10°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI