Elevii din Republica Moldova revin pe băncile şcolii de la 1 septembrie. Șapte modele de funcționare

Ministrul Educaţiei din Republica Moldova, Igor Şarov, a propus 7 modele de funcţionare a instituţiilor de învăţământ pe timp de pandemie. Fiecare şcoală îşi va alege şi își va adapta propriul model de activitate, în funcţie de numărul de elevi şi de spaţiul de care dispune.

14 Iulie 2020, 09:13 (actualizat 14 Iulie 2020, 09:15) |

Pentru începutul anului şcolar 2020 - 2021, Ministerul Educației de la Chişinău propune pentru consultări publice 7 modele de funcţionare a instituţiilor de învăţământ.

Primul model presupune prezenţa fizică la şcoală în proporţie de 100%. 

Igor Şarov, ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării: "Acest model poate fi aplicat până la 74% din şcolile din Republica Moldova, adică 925 de şcoli, acestea fiind şcolile care au un număr de până la 300 de copii. Recomandări: la necesitate, în condiţiile contextului pandemic, se pot organiza lecţii a câte 30 de minute, pentru a minimiza timpul aflării elevilor în şcoală". 

Modelul 2 presupune învăţământul în două schimburi. Modelul 3 este un tip de lecţii combinate - o zi elevii vor merge la școală, iar o zi se vor desfășura lecțiile online.

În cazul modelului 4, clasa se împarte în două grupe - o parte dintre elevi vor studia o zi la şcoală şi una online.

În cazul modelului 5, elevii sunt împărţiţi - o săptămână vor fi prezenţi în clasă şi ceilalţi vor studia de acasă.

Modelele 2, 3, 4 și 5 ar putea fi preluate de 362 de şcoli, care au între 300 şi 500 de elevi.

Modelul 6 prevede învățarea la distanță, inclusiv online.

În Republica Moldova sunt 1.250 de de şcoli. Directorul fiecărei instituţii în parte va discuta cu părinții, cu elevii și cu profesorii şi vor aproba modelul cel mai potrivit.

Decizia cu privire la redeschiderea instituției de învățământ în anul de studii 2020-2021 va fi luată de Administraţia publică locală de nivelul 2.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 12°C
IASI 11°C 9°C
CLUJ 10°C 9°C
CONSTANTA 13°C 12°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 11°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI