Elevii din anii terminali aduc scutiri ca să învețe online. Părinții nu au încredere în autorități

10 februarie 2021, 21:20

Mai mulți elevi din clasele terminale ale liceelor din Capitală nu vor să se întoarcă la școală.

La Colegiul Național „Sfântul Sava” elevii dintr-a 12 -a au adus tot felul de adeverințe de la medicii de familie care „îi scutesc” de cursurile din bănci.

Mulți părinți încă se tem să își trimită copiii la școală.

Asociația Medicilor de Familie explică în ce situație pot fi eliberate adeverințe pentru a-i scuti pe elevi de participarea la cursuri în clase.

Rodica Tănăsescu, vicepreședinte Societatea Națională de Medicina Muncii: Medicul de familie, respectând legea, poate să dea aceste adeverințe numai pentru elevii cu boli cronice stabilite, nu acum repede repede, ci stabilite în fișa copilului prin examenele de specialitate respective sau dacă locuiesc în același spațiu cu rude care au boli cronice. În altă situație, copiii trebuie să meargă la școală.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar București susțin că profesorii nu pot contesta adeverințele parafate de un medic.

În timp ce unii dintre elevii din Capitală preferă cursurile online, alții vor să vină la școală, dar nu pot deoarece unitățile de învățământ sunt în plin proces de renovare. Sunt 9 astfel de școli în tot Bucureși. 5 dintre ele numai în sectorul 6, unde lucrările sunt începute de vechea administrație. Primăria a căutat soluții pentru elevi.

În sectorul 6, doar două dintre școlile în reparații își vor relua cursurile din aprilie, cel mai probabil. Restul, de la toamnă.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite