Elevii de clasa a V-a ar putea face primele ore fără manuale

3 august 2017, 19:39

Copiii de clasa a V-a ar putea începe anul şcolar, pe 11 septembrie, fără toate manualele pe masă. Doar la 7 dintre cele 25 de discipline e clar ce manuale vor fi. În cazul celorlalte, licitaţiile au fost contestate, iar de aici rezultă întârzieri.

Ghiozdanele elevilor sunt foarte grele, pentru că sunt ticsite de auxiliare neaprobate de minister, crede Liviu Pop. De aceea, atât ministrul, cât şi părinţii au căzut de acord ca niciun astfel de material neavizat să nu mai intre în şcoli.

Mai mult, nici manualele aprobate nu ar trebui duse, obligatoriu, la toate orele.

În privinţa controversatului manual de sport, părinţii aşteaptă ca acesta să treacă testul primului semestru, în mâinile copiilor de clasa a V-a.

Pregătirea profesorilor pentru noua programă da clasa a V-a va începe la 1 septembrie şi este susţinută din bani europeni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă