Eleva care a căzut dintr-un autobuz aflat în mers cere un milion de euro daune

13 februarie 2019, 11:48

Avocata Alinei a depus plângere la parchet pe numele reprezentanţilor societăţii de transport public şi împotriva Primăriei Ploieşti. Alina, clienta ei, a fost grav rănită în ianuarie, când se afla într-un autobuz și s-a ridicat să facă loc unui pasager. S-a sprijinit de unul dintre geamuri care s-a spart. Tânăra a căzut în cap pe asfalt în timp ce autobuzul se deplasa.

Alina a fost  operată la cap și acum e imobilizată la pat. Nu mai poate merge la școală. Era în ultimul an la liceu așa că nu poate susține în vară nici Bacalaureatul. Familia se descurcă greu: mama ei o crește singură și mai are doi copii care merg la școală.

Avocata fetei invocă și vechimea autobuzului. Potrivit unei hotărâri de guvern, vehiculele mai vechi de 8 ani ar trebui să fie scoase din uz pentru că reprezintă un pericol. Autobuzul respectiv fusese reparat în vară, în urma unui accident. Atunci s-a înlocuit inclusiv geamul care a cedat. Reprezentanții societății de transport spun că autobuzul fusese verificat.

Potrivit avocatei, anul trecut tot la Ploiești un autobuz s-a rupt în două în timp ce se afla în stație. Pentru că vehiculul nu era în mișcare, un călător aflat în zonă a scăpat nevătămat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă