Elev la spital după ce a fost lovit cu un scaun de un coleg, la școală. Inspectoratul confirmă incidentul, conducerea școlii neagă

6 aprilie 2017, 17:03

Incidentul a avut loc la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Iaşi, în timpul unei pauze.

Băiatul de 17 ani, elev în clasa a IX-a, susţine că s-a luat la ceartă cu un coleg de clasă. În timpul altercaţiei, acesta l-a lovit cu un scaun în cap. La scurt timp, victima s-a simţit rău şi a fost transportată la spital, unde i-a fost făcută inclusiv o radiografie.

Starea elevului lovit este „relativ bună”, potrivit medicilor.

Interesant este că, deşi Inspectoratul școlar din Iaşi confirmă existenţa incidentului, conducerea liceului neagă tot. Elevului i s-a făcut pur şi simplu rău, susţine conducerea unității.

Cazul a intrat deja în atenţia poliţiştilor şi a procurorilor, care au deschis un dosar in rem pentru tentativă de omor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă