Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute

28 martie 2017, 09:28

Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru luare de mită și abuz în serviciu. Decizia nu este definitivă. Pedeapsa de 6 ani este o contopire a mai multor condamnări.

Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, a fost condamnat la 1 an și șase luni de închisoare, cu suspendare.

Ana Maria Topoliceanu, fosta șefă a Companiei Naționale de Investiții (CNI), a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Tudor Breazu, om de afaceri, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare.

Dragoș Botoroagă, administrator de firmă, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare.

Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare.

Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare.

Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat.


ORA 11.05: Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale: „Aștept sentința, evident că e un moment important după doi ani și ceva de când durează acest proces. Mai mult nu pot să comentez, ce-am avut de spus am spus în fața instanței și de-a lungul timpului. Este un dosar făcut exclusiv pe declarațiile unor persoane care au încercat să se salveze în felul acesta și din punctul meu de vedere, așa cum am și cerut, soluția nu poate fi decât aceea de achitare”.


La ultimul termen, procurorul DNA a cerut condamnarea Elenei Udrea la 20 de ani de închisoare. DNA a cerut ca şi fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, să primească o pedeapsă cu executare.

În dosar mai sunt acuzaţi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, omul de afaceri Dragoş Botoroaga şi doi foşti consilieri ai Elenei Udrea.

Aceştia au fost trimişi în judecată luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie 2015. Este acuzată de săvârşirea a 3 infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Udrea a stat în arest preventiv în perioada 25 februarie – 7 mai 2015, după care a fost plasată în arest la domiciliu până pe 16 iunie 2015.

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, fostul preşedinte al FRB, Rudel Obreja, Tudor Breazu – administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu – fost consilier al lui Udrea, Gheorghe Nastasia – fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ana Maria Topoliceanu – fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, Dragoş Marius Botoroagă – administratorul unei firme.

Tudor Breazu şi Rudel Obreja sunt acuzaţi de complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani; Gheorghe Nastasia – luare de mită, Ştefan Lungu – complicitate la dare de mită, Ana Maria Topoliceanu – luare de mită, Dragoş Marius Botoroagă – de dare de mită, Ion Ariton – participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă