Elena Udrea, un personaj controversat, cu o carieră fulminantă: de la consilier local la ministru

4 octombrie 2018, 08:51

Elena Udrea şi-a câştigat notorietatea ca politician cu un stil inconfundabil, care a trezit deopotrivă admiraţie, ironie şi critici. A fost propulsată pe scena politică de Traian Băsescu şi are în palmares funcţii importante.

Elena Udrea a pornit ca membră a PNL şi consilier local la Bucureşti. A devenit rapid unul din cei mai apropiaţi colaboratori ai primarului Traian Băsescu şi l-a urmat în calitate de consilier şi la Cotroceni.

S-a remarcat încă de la început, când a provocat scandalul cu celebrul „bileţel roz”, una din marele contre dintre premeirul Tăriceanu şi preşedinetle Băsescu.

Elena Udrea a împletit afacerile cu politica prin soţul său, Dorin Cocoş. Suspiciunile legate de afacerile cuplului Udrea-Cocoş au determinat-o să demisioneze de la Cotroceni şi să se angajeze şi mai hotărât pe calea politicii. Iese din PNL şi intră în PD, apoi în Parlament.

Legăturile sale strânse cu familia Băsescu, poşetele scumpe şi apariţiile excentrice îi construiesc o imagine unicat în peisajul politicii româneşti.

Face saltul în guvern, ca ministru al Turismului şi Dezvoltării, unul din cei mai activi şi vizibili din guvernul Boc. Are proiecte peste proiecte şi şeful statului se declară foarte mulţumit de prestaţia ei.

Urcă funcţie cu funcţie şi în partid, de la şef al filialei Bucuresti la cea de vicepreşedinte naţional. Nu reuşeşte însă să ajungă preşedintele PDL, fiind învinsă de Vasile Blaga. Când preşedintele Băsescu rupe relaţiile cu PDL , Elena Udrea iese din partid şi ajunge, în cele din urmă, lidera Partidului Mişcarea Populară.

Între timp, divorţează de Dorin Cocoş şi încearcă să se distanţeze de cercurile de oameni de afaceri în care se învârtise de la începutul carierei. În 2014 candidează la preşedinţie şi trebuie să facă faţă unui şir întreg de scandaluri. Fostul soţ, dar şi prietena ei, şefa DIICOT Alina Bica, ajung la închisoare.

În clasamentul final la prezidenţiale se situează pe locul 4, după Călin Popescu Tăriceanu.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite