Despăgubiri mai mari pentru pagubele produse de supraîncărcarea rețelelor electrice. Clienții casnici pot solicita despăgubiri doar în anumite condiții

Supraîncărcarea rețelelor electrice
Supraîncărcarea rețelelor electrice
23 iulie 2022, 17:48

De la începutul anului, tot mai mulți clienți au reclamat defecțiuni ale electrocasnicelor, în urmă avariilor și a supratensiunii accidentale.

Și valoarea despagubirlor plătite de companiile de utilități a fost mai mare decât în perioada similară a anului trecut.

Încă de dimineață, o avarie la rețeaua electrică a dat peste cap planurile locuitorilor din sectorul 3 al Capitalei. Mai multe blocuri din cartierul Titan au rămas fără electricitate din cauza unei întreruperi neplanificate.

”Marea majoritate folosim instalațiile de aer condiționat. Tensiunea crește (…) liniile sunt vechi de zeci de ani și e normal să se întâmple”, remarcă un bucureștean.

În unele cazuri însă, odată cu reluarea alimentării, aparatele electrocasnice s-au stricat din cauza supratensiunii.

”Am rămas odată brusc fără curent şi pe urmă când s-a pornit curentul a început să miroasă. Şi ne-am trezit că ieşea fum din aparatele respective. Aveam un telefon la priză, un televizor. Am rămas cu pagubă”, a declarat pentru TVR Lucian Popescu, client casnic.

Ele pot fi reparabile, dar nu în condiții de garanție. (…) tehnicianul constată efectele supratensiunii asupra componentelor, emite un deviz de repartie pe care îl emite clinetului și bineînțeles că reparația poate fi efectuată contracost”, a spus Eduar Pascuru, managerul unui service de electrocasnice.

Reprezentații companiilor de utilități susțin că supratensiunile accidentale sunt o consecință a gradului de uzură a instalațiilor, dar și a suprasolicitarii rețelei. Furtul echipamentelor și avariile provocate de fenomenele meteo și de terți sunt alte cauze. (carton cauze defecțiuni)

”Principala cauza o constituie că rețelele sunt vechi și trebuei înlocuite. Și consumul a crescut (…). Au apărut (…) că element de noutate conectarea prosumatorilor (…) alimentarea mașinilor electrice (…) Într-o perioada în care nici nu au putut fi realizate în totalitate lucrările de investiții conform planurilor, lucrurile au determinat o funcționare nu în cele mai bune condiții a rețelelor de distribuție”, susține Ion Lungu, preşedinte Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România.

Despăgubiri mai mari

În prima jumătate a anului, companiile de utilități au plătit clienților casnici despăgubiri mai mari pentru pagubele produse de supratensiunile accidentale, față de perioada simiara a anului trecut, arată datele puse la dispoziție la solicitarea Știrilor TVR.

Clienții casnici pot solicită despăgubiri doar în anumite condiții. De exemplu, aparatele electrocasnice trebuie să fie omologate și alimentate cu energie prin circuite corect dimensionate. În plus, defecțiunile trebuie să fie cauzate de supratensiuni accidentale care s-au produs din vină operatorului de rețea.

Clienții casnici care au pagube din cauza supratensiunii accidentale trebuie să trimită furnizorului o cerere pentru acordarea despăgubirilor în maximul 10 zile lucrătoare de la producerea evenimentului. Termenul poate fi depășit doar în unele condiții (carton).

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite