Șeful polițistului suspect de pedofilie a fost eliberat din funcție până la clarificarea situației

9 ianuarie 2018, 12:20

Cei de la IGPR vor să stabilească dacă Vornicu Emanuel Rene știa dacă despre situația în care se afla subalternul său. Între Vornicu și polițistul suspectat de pedofilie era o relație de serviciu, dar Vornicul se afla destul de des în compania suspectului, pe care îl lua să conducă mașina când Emanuel Vornicu mergea să cerceteze, prin atribuții de serviciu, posturile în care erau dispuși polițiștii pe teren.

Potrivit unui comunicat, șeful Poliției Române la Brigada Rutieră București a cerut informarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea inițierii unei analize privind modul de instrumentare a lucrărilor penale în care este cercetat cel în cauză, iar, în funcție de rezultatul acesteia, dispunerea de măsuri legale.

Asta înseamnă că cei de la IGPR solicită Parchetului să verifice acei polițiști care s-au ocupat de cazurile în care ar fi fost implicat colegul lor.

În plus, șefii de schimb privind modul de instruire la intrarea în serviciu a polițiștilor rutieri, precum și psihologul unității cu privire la activitatea desfășurată vor fi cercetați disciplinar.

Polițistul suspectat de pedofilie, reținut luni pentru 24 de ore, și-a recunoscut faptele în fața anchetatorilor. Cazul de agresiune sexuală de vineri nu este primul. Eugen Stan, polițist la Brigada Rutieră, a recunoscut și că este autorul altor două agresiuni sexuale.

Bărbatul în vârstă de 45 de ani ar fi fost șofer al unui șef de serviciu din Brigada Rutieră însă ar fi făcut inclusiv muncă de teren.

Potrivit unor surse TVR, deși suspectului i s-a cerut demisia din Poliție, acesta a refuzat, a transmis Marius Popescu pentru TVR.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite