Efectele noilor norme BNR pentru credite. Calculele ratelor maxime în funcție de veniturile familiilor care se împrumută

18 octombrie 2018, 18:08

Vestea limitării creditelor acordate de bănci și de instituțiile financiare nebancare nu-i bucură pe consumatori, deși protejarea lor e unul dintre motivele invocate de BNR în luarea deciziei.

Fie că le place sau nu, de la 1 ianuarie 2019, clienții băncilor vor putea lua un credit doar dacă rata nu va depăși 40% din venitul net, pentru cel în lei, sau 20% în valută. Sunt însă și excepții – dacă împrumutul este pentru cumpărarea primei locuințe, procentul crește cu 5%. În plus, băncile pot ignora aceste limite pentru 15% din volumul împrumuturilor.

Acum gradul mediu de îndatorare este de 47% la creditele ipotecare și 45% la cele de consum. O declarație mai veche a oficialilor BNR arată că o treime dintre debitori, cei cu veniturile cele mai mici, dădeau deja 70% din venit pe rate. Cu o creștere de două puncte ale dobânzii, produsă în mare măsură în ultimul an, procentul urca până la 80%.

Concret, o persoană cu venituri de 3.000 de lei poate acum avea o rată de peste 1.400 de lei. De la 1 ianuarie, rata nu va putea depăși 1.200 de lei. În schimb, o familie cu doi adulți și doi copii și venituri de 5.000 de lei își va putea permite o rată aprope la fel de mare.

În prezent, din totalul creditelor acordate de bănci, 5 la sută dintre datornici nu își achită ratele. 2014 a fost anul cel mai greu, mai bine de un sfert erau în această situație.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă