Educația sexuală, necesară dar aproape inexistentă. Sintagma va fi înlocuită în școli cu cea de educație sanitară. Elevii vor putea participa la aceste cursuri numai cu acordul părinților

4 iunie 2020, 19:46

România conduce într-un top al țărilor din Uniunea Europeană care înregistrează cele mai multe mame adolescente. Una din 10 fete rămâne însărcinată înainte de 20 ani, arată statisticile europene.

Sute de fete până în 14 ani devin mame anual, iar numărul lor crește la peste 10 mii în categoria de vârstă 15-19 ani. E nevoie de educație sexuală, spun mulți elevi.

Unii părinți se tem însă că informațiile primite de copii la orele de educație sexuală ar putea fi nepotrivite cu vârsta acestora.

Acum, educația sexuală este făcută ocazional în unele școli, fie la orele de dirigenție, fie la cele de biologie sau în timpul „săptămânii altfel”.

Legea promulgată în aprilie stabilea că programele de educație pentru viață, inclusiv cele de educație sexuală trebuie ținute în școli cel puțin o dată pe semestru.

Ieri, parlamentarii au decis că e nevoie de acordul părinților și au schimbat numele materiei din educație sexuală în educație sanitară.

La rândul lor, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române consideră că nu există niciun temei obiectiv pentru ca Statul să impună un model ideologic în educația copiilor, peste acordul și convingerile părinților. Dar și că educația sexuală nu trebuie să fie obligatorie. Programele școlare sunt elabotrate de Ministerul Educației, nu prin lege adoptată în Parlament, au atras atenția reprezentanții Patriarhiei în aprilie anul acesta.

Rolul părinților este important, atrag atenția și unele organizații pentru protecția drepturilor copiilor.

Ca să intre în vigoare modificările trebuie promulgate de președintele României.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite