Educația din România în perioada coronavirusului. Peste 300 de milioane de elevi și studenți din întreaga lume nu pot merge la școală

Multe domenii sunt și vor fi afectate de coronavirus, unul dintre cele mai afectate domenii fiind cel al învățământului. Potrivit unui raport UNESCO, în momentul de față peste 300 de milioane de elevi și studenți din întreaga lume nu pot merge la școală, acest absenteism fiind unul fără precedent la nivel mondial.

05 Mai 2020, 09:01 (actualizat 05 Mai 2020, 09:42) |
Educația în perioada coronavirusului

Toate aceste eforturi sunt făcute pentru a opri răspândirea virusului, iar soluția închiderii școlilor este una pe care un număr mare de țări a aplicat-o. La noi în țară s-a urmat exemplul întâlnit în alte țări din Uniunea Europeană, școlile din România fiind închise încă din 11 martie 2020, urmând că acestea să se redeschidă cel mai devreme în septembrie sau poate nici atunci conform ultimelor informații.

Învățământul din România se află într-o permanentă campanie de reformare

Rămâne așadar o întrebare și anume cum se vor descurca elevii și studenții bazându-se doar pe tehnologie, având în vedere că și așa învățământul din România nu avea suficiente resurse pentru a pregăti corespunzător elevii și studenții. Învățământul din România se află într-o permanentă campanie de reformare, căutându-se soluții pentru acesta, iar pandemia de coronavirus vine într-un moment în care deja acesta era afectat de o mulțime de probleme. Rezultatele învățământului din România nu sunt deloc favorabile și anume, în fiecare an se observă cum foarte mulți copii nu au capacitatea de a trece examenul de Bacalaureat. Numărul absolvenților de facultăți și școli postliceale este și el redus.

Aceste lucruri ne afectează atât pe termen scurt, cât și pe termen lung pentru că lipsa forței de muncă este o problema cu care România se confruntă din ce în ce mai mult. Datorită lipsei forței de muncă, un număr mare de firme iau decizia de a-și retrage activitatea locală sau chiar se decid să se reorienteze spre alte piețe din regiune. Școlile de meserii nu au capacitatea de a produce muncitori calificați pentru industriile care doresc să recruteze angajați. Liceele teoretice reușesc să atragă un număr mare de elevi care după ce termină 12 clase nu reușesc să se integreze pe piață muncii, iar acest lucru afectează mult angajatorii. Fiind necalificați, aboslventii de licee teoretice sunt tentați de ajutorul de șomaj, ei preferând să plece în străinătate pe posturi necalificate sau pe posturi la negru/gri. Nu au parte în acest fel de condiții de muncă bune, ba chiar acestea fiind de multe ori neplăcute și nesigure, ajungând să lucreze pe bani foarte puțini.

Școlile de arte și meserii au din ce în ce mai puțini elevi

În același timp  liceele tehnologice se axează doar pe piața auto, acestea producând mulți mecanici auto care ajung și ei să ia drumul străinătății. Un număr de 35.000 de elevi au ales în anul 2014 școlile profesionale, România ajungând să aibă câteva mii de absolvenți de școli profesionale pe an. Acest lucru este însă de 20 de ori mai puțin decât în anul 1990. În paralel cu acest lucru, numărul absolvenților de facultate a crescut simțitor de-a lungul anilor, singura problema fiind că, și în acest caz, facultățile nu mai produc specialiști care să fie potriviți pentru un anumit loc de muncă, facilitățile facultăților și informațiile fiind învechite.

De-a lungul anilor, pentru a rezolva aceste probleme s-au căutat soluții de tot felul, inclusiv o reforma prin care să direcționeze mai bine absolvenții de liceu. Se dorea prin această reforma să se redirecționeze mai bine absolvenții de liceu și anume să aibă acces la universitate sau la studiile post-liceale. S-a dorit chiar împărțirea bacalureatului în bacalaureat profesional și tehnologic, dar lucrurile s-au schimbat, acum totul fiind legat de programul președintelui și anume de „România Educată”. Acest program însă se lasă așteptat și având în vedere și situația prin care trecem acum, e posibil ca acest program de reforma al învățământului românesc să mai aștepte.

Pandemia de coronavirus contribuie la înrăutățirea învățământului românesc

Elevii și studenții sunt însă cei care suferă cel mai mult de pe urmă acestor lucruri, iar pandemia de coronavirus nu face decât să contribuie și ea la înrăutățirea învățământului românesc care și așa era destul de afectat. Din ce a mai rămas din acest an școlar, știm că examenele ar trebui să se țină, de aceea elevii de clasa a 8-a și cei de clasa a 12-a se vor întoarce la școală pentru o perioada scurtă înainte de examene.

Nemulțumirile sunt destul de mari în sistemul românesc de educație, ele fiind mai vizibile că niciodată anul acesta când se dorește practic o tehnologizare peste noapte a școlilor din România, școli despre care știm că multe dintre ele nu au nici măcar toalete în incinta sau sunt atât de vechi încât elevii riscă să se accidenteze în timp ce sunt la ore. Acesta este și motivul pentru care elevii preferă să se bazeze pe lucruri mai puțin ortodoxe, tentați tot mai mult de tehnologia care a avansat, de sistemele de copiat moderne care promit să dea rezultate, precum casca de copiat pentru a trece peste examene, mai ales în situația de azi, în care nici măcar nu mai pot merge la școală datorită impactului pe care îl are pandemia în lume. Deși poate ar putea da un avantaj la un anumit examen, căștile de copiat pot ajută sau nu elevul ori studentul, însă chiar și cu acel examen trecut, absolvenții se vor lovi de situația unei lumi în care învățământul nu mai este în concordanță cu lucrurile cerute de piață muncii. Succesul în viață nu este asigurat prin trisarea la un examen folosind sisteme de copiat, cască de copiat, fițuici sau orice alte metode de copiat, o baza solidă de cunoștințe acumulate în timp, perseverență și multă voință fiind cheia succesului atât în viață cât și în carieră.

Pandemia va reuși să grăbească tehnologizarea școlilor

Deși în ultimii ani au mai crescut salariile personalului didactic, există încă multe nevoi care trebuie acoperite, nevoi care cu siguranță vor fi greu de acoperit în perioada următoare, având în vedere situația fără precedent prin care trece lumea în momentul de față. Au fost făcuți câțiva pași mărunți către o normalizare a sistemului românesc de învățământ, dar soluțiile sunt departe de a fi finalizate. Având însă în vedere faptul că dorința de a avea un sistem de învățământ cât mai performant este una mare, modele externe existând deja, învățământul din România are o șansă de a-și reveni și poate că cine știe, această pandemie va reuși să grăbească tehnologizarea școlilor. În Finlanda există chiar un slogan și anume „Cea mai bună investiție pentru prosperitatea în viitor este să educi toți copiii țării”, iar acest lucru se aplică oriunde. Exemplul finlandez este unul pe care și România îl are ca reper, de aceea este bine că lucrurile merg în această direcție, iar învățământul este o prioritate importantă pentru țara noastră.

 

 

 

sursa

agerpres.ro

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 9°C
IASI 4°C 5°C
CLUJ 0°C 3°C
CONSTANTA 4°C 6°C
CRAIOVA 7°C 7°C
BRASOV 1°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI