Ed Sheeran, testat pozitiv cu coronavirus cu puţin timp înainte de lansarea noului său album

Ed Sheeran
Ed Sheeran
25 octombrie 2021, 10:25

”Din păcate, am fost testat pozitiv cu COVID şi, prin urmare, acum mă autoizolez şi urmez recomandările”, a scris pe contul său de Instagram compozitorul şi interpretul hitului internaţional ”Shape of You” (2017), informează Agerpres.

”Aceasta înseamnă că deocamdată nu pot să-mi îndeplinesc angajamentele cu prezenţă fizică, aşa că voi face cât mai multe dintre interviurile/spectacolele programate de acasă”, a continuat cântăreţul în vârstă de 30 de ani care locuieşte în Suffolk, în estul Angliei.

Următorul său album, ”=”, urmează să fie lansat vineri, 29 octombrie, ocazie cu care cântăreţul avea programate concerte şi interviuri.

Ed Sheeran a cântat pe 17 octombrie la Londra în cadrul ceremoniei Premiilor Earthshot pentru climă, găzduită de prinţul William.

Noul său album marchează revenirea artistului, care a luat o pauză după naşterea fiicei sale, în vara anului 2020.

Regatul Unit, una dintre ţările cele mai afectate de pandemie în Europa, cu aproape 140.000 de decese, se confruntă în prezent cu una dintre cele mai mari rate de contagiere din lume.

Datorită vaccinării, numărul de spitalizări şi decese rămâne mai mic decât în valurile precedente, însă este în creştere, determinând din ce în ce mai mulţi oameni de ştiinţă să solicite reimplementarea anumitor restricţii, precum purtarea măştii de protecţie în spaţiile închise, ceea ce guvernul nu doreşte pentru moment.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite