Ecouri din prima „domnie” a lui Putin: inflaţia anuală din Rusia a accelerat la 17,62%, cel mai ridicat nivel din 2002

Inflaţia anuală din Rusia a accelerat la 17,62% până pe 15 aprilie, cel mai ridicat nivel de la începutul anului 2002 şi peste nivelul de 17,49% atins cu o săptămână mai devreme, volatilitatea rublei provocând creşterea preţurilor pe fondul sancţiunilor occidentale, a declarat miercuri Ministerul Economiei, transmite Reuters.

21 Aprilie 2022, 09:36 (actualizat 21 Aprilie 2022, 09:39) Știrile TVR |
Foto: Slon v Kashe/ Unsplash

Preţurile tuturor produselor, de la legume şi zahăr la haine şi smartphone-uri, au crescut brusc în ultimele săptămâni, după ce Rusia a început pe 24 februarie ceea ce numeşte o „operaţiune militară specială” în Ucraina.

Dar inflaţia săptămânală din Rusia a încetinit după o creştere semnificativă în ultimele săptămâni, au arătat miercuri datele serviciului de statistică Rosstat, dând băncii centrale motive să ia în considerare reducerea dobânzilor la şedinţa Consiliului de administraţie din 29 aprilie.

Banca Centrală a declarat că s-ar putea să reducă dobânda cheie de la nivelul actual de 17%, la viitoarele reuniuni ale consiliului de administraţie, şi că nu va încerca să încetinească inflaţia, pe care o ţinteşte la 4% în termeni anuali, prin orice mijloace.

CITIȚI ȘI: Adevărul despre revenirea „miraculoasă” a rublei ruse. Jongleriile Kremlinului pe piața monetară

Inflaţia săptămânală din Rusia a scăzut la 0,20% în săptămâna încheiată pe 15 aprilie, de la 0,66% cu o săptămână mai devreme, ducând creşterea preţurilor de consum de până acum la 11,05%, a spus Rosstat.

În aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile de consum au crescut cu 2,72%.

Inflaţia ar putea ajunge între 17% şi 20% în acest an, a declarat săptămâna trecută Alexei Kudrin, şeful Camerei de Audit a Rusiei.

Analiştii chestionaţi de Reuters la sfârşitul lunii martie au estimat, în medie, că inflaţia pentru 2022 se va accelera la 23,7%, cel mai ridicat nivel de după 1999.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN RĂZBOI ÎN UCRAINA
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 32°C
IASI 26°C 29°C
CLUJ 28°C 28°C
CONSTANTA 26°C 29°C
CRAIOVA 31°C 32°C
BRASOV 25°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI