Economia României a urcat, în primele nouă luni, cu 5% pe seria brută şi cu 4,3% pe seria ajustată sezonier

Institutul Național de Statistică
Institutul Național de Statistică
7 decembrie 2022, 10:34

Comparativ cu trimestrul III din 2021, PIB a urcat în trimestrul III din 2022 cu 4,0% pe seria brută şi cu 4,7% pe seria ajustată sezonier.

„În perioada 1.I – 30.IX 2022, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu perioada 1.I – 30.IX 2021, cu 5,0% pe seria brută şi cu 4,3% pe seria ajustată sezonier. Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut Trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul III 2022, nefiind înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în comunicatul de presă nr. 288 din 15 noiembrie 2022”, precizează INS.

Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul III 2022 a fost de 357,183 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1,3% faţă de trimestrul II 2022 şi cu 4,7% faţă de trimestrul III 2021.

Produsul Intern Brut estimat pentru primele nouă luni din 2022 a fost de 1.056,34 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,3% faţă de perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2021.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III 2022 a fost de 390,134 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4% faţă de trimestrul III 2021.

PIB estimat pentru perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2022 a fost de 999,994 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 5% faţă de perioada similară din 2021.

La creşterea PIB în primele trei trimestre, contribuţii pozitive mai importante au avut următoarele ramuri: comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+1,4%), cu o pondere de +18,7% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat la +7,6%; informaţii şi comunicaţii (+1,5%), cu o pondere de +6,9% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu o creştere semnificativă de +22,5%; tranzacţiile imobiliare (+0,7%), cu o pondere la formarea PIB de +6,9%, care au înregistrat o creştere a volumului de activitate de +8,7%; activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+0,9%), cu o pondere la formarea PIB de +7,1%, înregistrând o creştere a volumului de activitate de +14,4%.

„O contribuţie pozitivă au avut-o impozitele nete pe produs (+0,7%), acestea înregistrând o creştere a volumului lor cu +6,4%”, precizează INS.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal: cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu +5,8% contribuind cu +3,7% la creşterea PIB; formării brute de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu +7,3% contribuind cu +1,8% la creşterea PIB; cheltuiala pentru consumul final individual al administraţiilor publice a crescut în volum la +9,9% şi a contribuit cu +0,7% la creşterea PIB.

Un impact negativ l-a avut exportul net (-0,8%), consecinţă a creşterii volumului exporturilor de bunuri şi servicii cu +11%, corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii (+11,2%).

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

China crește exporturile. Economia din întreaga lume se zdruncină

Analiza. Europa vs Statele Unite. Care economie este mai performantă