Echipele mobile de vaccinare, în centrele sociale. Cei care au nevoie de transport trebuie să înștiințeze Direcția de asistență socială despre data și ora când sunt programați la vaccinare

Vârstnicii din cămine şi tinerii aflaţi în centrele sociale sunt vaccinaţi în aceste zile. Echipele mobile îi imunizează pe cei care doresc. În Braşov, autorităţile locale au pregătit chiar şi microbuze speciale pentru persoanele care se deplasează greu şi care s-au programat pentru vaccinare la unul din centrele din oraş.

22 Ianuarie 2021, 21:10 |
Echipele mobile pentru vaccinare au ajuns în centrele sociale
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Zeci de tineri îngrijiți în centrul pentru servicii comunitare de la Bucium, în Iași, au așteptat cu nerăbdare echipele mobile care au venit să îi vaccineze. Printre ei este și Vlad, student la Informatică. Vrea să revină cât mai curând la universitate și să își revadă prietenii.

82 de tineri care provin din familii nevoiaşe sau destrămate îşi găsesc sprijin în centrul de la Bucium. Doar 32 au vârsta potrivită pentru a fi vaccinați, adică peste 16 ani. Cei încă minori s-au vaccinat cu acordul părinților sau al tutorelui legal.

Şi la căminul pentru vârstnici de la Vintilă Vodă, Buzău, au ajuns vaccinurile. Chiar dacă nu a existat niciun caz de infectare în centru de la debutul pandemiei, bătrânii au vrut să fie imunizați.

La Braşov, persoanele care se deplasează greu vor fi ajutate să ajungă la centrele de vaccinare. De săptămâna viitoare, autoritățile locale pun la dispoziție microbuze speciale, adaptate inclusiv celor care se deplasează în scaun cu rulant.

Cei care au nevoie de transport trebuie să înștiințeze Direcția de asistență socială despre data și ora când sunt programați la vaccinare.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 14°C
IASI 18°C 5°C
CLUJ 14°C 8°C
CONSTANTA 15°C 10°C
CRAIOVA 17°C 17°C
BRASOV 16°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI