Echipa trimisă de OMS să cerceteze originea virusului SARS-CoV-2 nu a vizitat Wuhan în cele 3 săptămâni

Wuhan
Wuhan
27 august 2020, 22:59

O călătorie recent încheiată de trei săptămâni în China a unei echipe OMS nu a presupus o vizită în Wuhan, oraşul central din China, unde au fost depistate primele cazuri de coronavirus in decembrie 2019, a confirmat agenţia ONU.

„Delegaţia OMS şi-a aşezat baza în Beijing timp de trei săptămâni şi nu s-a aflat niciun moment în apropierea oraşului Wuhan”, a declarat pentru Financial Times un înalt oficial american. „Orice şansă de a găsi dovezi importante a dispărut”.

Dave Sharma, un parlamentar al guvernului australian, a declarat: „Comunitatea internaţională are dreptate să aibă îngrijorări serioase cu privire la rigoarea şi independenţa răspunsului timpuriu al OMS la această pandemie şi a dorinţei sale aparent de a evita să ofenseze China. Dacă această afirmaţie este dovedită, este un alt incident tulburător că OMS care pune sensibilităţile politice ale unui stat membru peste interesele de sănătate publică ale lumii. Cu toţii suportăm acum costurile imense ale unei astfel de politici”.

După ce iniţial a respins apelurile din Australia, SUA şi alte ţări pentru o achetă privind orginia coronaviruslui, în mai, preşedintele chinez Xi Jinping a aprobat o anchetă condusă de OMS.

Dar rezoluţia OMS „de a identifica sursa zoonotică a virusului şi calea de trecere la populaţiei umană” – care a fost susţinută de peste 130 de ţări – a fost blocată de îngrijorările legate de transparenţă şi acces.

Mike Pompeo, secretarul de stat american, a declarat, în iulie, că el crede că rezultatele anchetei vor fi „complet albite”.

În mai, preşedintele Donald Trump a încheiat legăturile SUA cu OMS, despre care a spus că se află sub „controlul total” al Beijingului.

Ministerul de externe al Chinei a declarat miercuri că preocupările privind credibilitatea anchetei au fost „total nejustificate”.

Ministerul a declarat că Guvernul Chinei a acţionat în mod responsabil invitând o echipă OMS în ţară, în timp ce se afla încă într-o „perioadă critică” de prevenire a reapariţiei virusului.

Ca răspuns la întrebările puse de Financial Times, OMS a spus că echipa sa a avut conversaţii (la distanţă) cu oameni de ştiinţă superiori ai Institutului de Virologie din Wuhan.

„Echipa internaţională va colabora cu cercetătorii chinezi pentru a susţine aceste studii iniţial de la distanţă, iar mai târziu la nivel local. Momentul exact va depinde de rezultatele preliminare ale studiilor iniţiale”, a spus organizaţia.

OMS a refuzat să comenteze dacă echipa intenţionase să viziteze Wuhan.

(sursa: Mediafax)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite