România este campioană mondială la fotbal. Nu tricolorii lui Cosmin Contra au obţinut acest titlu, ci echipa naţională a artiştilor. Artiştii-fotbalişti au învins în finală Rusia, ţara gazdă a Art Football Moscova 2018. Mai mult, aceştia au ieşit pe primul loc şi la concursul muzical, iar melodia lor a devenit imnul oficial al ediţiei din acest an.
Trofeul Art Football Moscova 2018 a ajuns şi la TVR. Reprezentanţi ai naţionalei de fotbal a artiştilor, Paul Gheorghe, Kamara Ghedi şi Dan Cruceru au venit la emisiunea Perfect Imperfect povestească despre atmosfera de la competiţie.