Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES
»

Echipă actor-reporter pentru un "Breaking News". Andi Vasluianu și Adelin Petrișor despre meseria de jurnalist și despre povestea unui film

"Breaking News" filmul, nu știrea, a avut premiera națională miercuri seară. Andi Vasluianu interpretează rolul reporterului care trebuie să facă poate cel mai greu material din viața lui - cel despre moartea operatorului care îl însoțea la o filmare. Pentru documentare, Andi Vasluianu a vorbit și cu colegul nostru, Adelin Petrișor. Aflat în Portugalia, Adelin a transmis un mesaj special despre colaborarea cu Andi.

28 Septembrie 2017, 11:09 (actualizat 29 Septembrie 2017, 20:54) | Mihaela Carpea |
Breaking News filmul, nu știrea
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

După moartea operatorului său, reporterul Alex Mazilu trebuie să facă un material in memoriam. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orăşel de pe litoralul Mării Negre, Alex pune laolaltă informațiile despre cameraman, oferite treptat de fiica adolescenta a acestuia.

Voica Oltean, actriță: "Tatăl ei era singura persoana cu care putea să se exteriorizeze și putea să vorbească real. Și nu mai e. Și aici îl găsește pe Alex Mazilu, pe Andi Vasluianu, cu care începe o poveste".

"Ni s-a părut că e un pretext pentru o poveste despre o căutare în adâncimea lucrurilor, în adâncimea vieții unui om și ce-l defineste pe el atunci când nu mai e", explică regizoarea Iulia Rugină.

Andi Vasluianu interpreteaza rolul reporterului cu linie directă în cască la producătorii pe care nu-i interesează decât ce apare "pe sticlă" - cadrul cel mai bun, momentul cu cea mai mare tensiune. Asta până când chiar viața lui a devenit o știre de ultimă oră.

"Breaking News" redă cu precizie tăioasă ritmul și, pe alocuri, cinismul unei profesii iubite de unii, detestate de alții.

Andi Vasluianu recunoaște că nu este un consumator de astfel de știri.

"Uitându-mă la reporteri, de obicei au o cadența aia - e neîntreruptă de niciun punct, de nicio virgulă, și tot timpul ziceam, măi, dar cum își formulează ei lucrurile în cap, cum își structurează ei ideile? Și aici am avut întâlnirea aia cu Adelin".

Adelin Petrișor, jurnalist senior TVR: "I-am explicat lui Andi că niciodată în viața mea n-am învățat un text pentru o transmisiune în direct. E ca la actori - trebuie să te încarci și să le spui povestea oamenilor (...) Sunt sigur că va fi un rol senzațional și atunci mă gândesc că am și eu o contribuție mică, pentru că l-am ajutat pe Andi Vasluianu, un actor senzațional, să intre în atmosferă și să fie reporter".

"Cred că, dacă aș fi făcut jurnalism, dacă aș fi ajuns la nivelul lui Adelin Petrișor aș fi fost cel mai fericit.  Adică ăsta e nivelul, după părerea mea, acolo trebuie să te duci", spune Andi Vasluianu.

Pelicula "Breaking News" a fost premiată la Festivalul de la Karlovy Vary. La 17 ani, Voica Oltean a primit mențiunea specială a juriului pentru rolul ei.

"Breaking News" intră vineri în cinematografe.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CULTURĂ
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 12°C
IASI 9°C 10°C
CLUJ 12°C 14°C
CONSTANTA 18°C 11°C
CRAIOVA 13°C 12°C
BRASOV 10°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 23 Octombrie 2017, 22:25
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 23-10-2017
Deschidere: 7933.48
Maxim: 7952.73
Mimim: 7900.58
Variatie: -0.41%
BRD
12.24
0.48%
TLV
2.25
0.88%
SNP
0.28
0.7%
SNG
31.85
0%
TGN
398.00
0.25%
FP
0.84
0%
COTE
105.50
0.94%
TEL
29.75
0.5%
ATB
0.54
0.37%
EL
12.98
0%
ARHIVĂ ȘTIRI