Echipă a Ambasadei României la Londra, asistență românilor afectați de măsurile din Regatul Unit

O echipă a Secției Consulare a Ambasadei României la Londra se află, marți seara, la Folkestone, zona de intrare în Eurotunnel, pentru a acorda asistență consulară cetățenilor români afectați de măsurile adoptate de Regatul Unit și de unele state europene.

22 Decembrie 2020, 18:28 (actualizat 22 Decembrie 2020, 18:31) |
Echipă a Ambasadei României la Londra, asistență românilor afectați de măsurile din Regatul Unit

Echipa Secției Consulare acordă asistență după măsurile luate în contextul eforturilor de limitare a răspândirii infecției cu noua tulpină a virusului SARS-CoV-2.

De asemenea, echipa consulară distribuie alimente, apă, măști, mănuși și dezinfectant și va avea discuții cu autoritățile locale și cu asociațiile locale, pentru identificarea de soluții de cazare sau de defluire.

Totodată, Ambasada României la Londra precizează ca a întreprins demersuri imediat după apariția blocajelor generate de măsurile menționate. Astfel, în cursul nopții trecute, o echipă formată din funcționari consulari și voluntari înregistrați la Ambasada României la Londra s-a deplasat la Maidstone, pentru a acorda sprijin celor aproximativ 350 de cetățeni români blocați în zonă, distribuind apă și alimente.

În ceea ce privește situația cetățenilor români blocați în zona Dover, în cursul dimineții de marți, reprezentanți din cadrul misiunii diplomatice s-au deplasat în zona în care staționează mai mulți transportatori români, oferindu-le acestora alimente și apă.

Ambasada României la Londra transmite pe pagina de Faceboof că se află în contact permanent cu autoritățile române și britanice pentru a sprijini cetățenii români care au solicitat asistență consulară.

La nivelul reprezentanțelor diplomatice și consulare din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, au fost stabilite linii telefonice dedicate special pentru preluarea apelurilor în acest context:
0044 773 871 6335, 0044 7503882992, 0044 8000 353328 - Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
0044 753 560 4342 - Manchester, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
0044 7951 858 445 - Edinburgh, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

De asemenea, cetățenii români pot solicita asistență consulară și la numerele de telefon ale Ambasadei României la Londra: +44 20 76027328; +44 20 7602 9833; +44 20 7603 6694; +44 20 76025193; +44 20 7603 0572; +44 20 7602 2065, Consulatului General al României la Edinburgh: +44 (0) 131 524 9491; +44 (0) 131 524 9492, Consulatului General al României la Manchester: +44 (0) 161 236 0478; +44 (0) 161 237 5513; +44 (0) 161 236 9687; +44 (0) 161 236 8995 .

Ministerul Afacerilor Externe reiterează apelul către cetățenii români care intenționează să călătorească spre România să își amâne planurile de deplasare în această perioadă în care circulația atât pe cale aeriană, cât și rutieră este restricționată prin măsurile adoptate de limitare a răspândirii infecției cu COVID-19.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 7°C
IASI 4°C 4°C
CLUJ 3°C 6°C
CONSTANTA 7°C 12°C
CRAIOVA 4°C 6°C
BRASOV 4°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI