A început Festivalul Electric Castle, pe domeniul castelului Banffy, Bonțida

13 iulie 2022, 11:28

Zeci de mii de spectatori din toată ţara sunt aşteptaţi la Electric Castle, pe domeniul castelului Banffy, din Bonţida. Electric Castle înseamnă, pe lângă nenumărate ore de concerte, și o experiență de viață inedită. Numeroși participanți vor petrece toate cele 5 zile de festival la Bonţida, iar mulți au ales cazarea la cort.

Campingul oficial are 15 mii de locuri care s-au ocupat integral, cererea fiind mult mai mare. Prețul unui cort de două persoane ajunge la 19 euro pe noapte, iar o căsuță din lemn cu două paturi suprapuse se închiriază cu 89 de euro pe noapte. Există, însă, și o zona pentru corturile personale ale spectatorilor.

Voluntar la Festivalul Electric Castle: „Cei care au venit cu corturile personale au o zonă specială, toată lumea e vecină cu toată lumea, se înțelege. Lumea e foarte veselă, pregătită de distracție”.

Participant: „Raportat la ce cazări am văzut la Bonțida, este foarte bine. Suntem peste 15, avem opt-nouă corturi.  Camping-ul e 50 la sută  din experiența „Electric”.

Pentru că, anul acesta se așteaptă un număr record, 250.000 de participanți, măsurile de siguranță sunt stricte.

Col. Octavian Kiraly, Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj-Napoca: „Aproximativ 180 de jandarmi vor acționa zilnic pentru asigurarea siguranței. Recomandăm cetățenilor să adopte un comportament adecvat. De aceea, este interzisă prezența a celor care au substanțe interzise și arme de orice fel”.

Lt.col. Andrei Biriș, purtător de cuvânt ISU Cluj: „În toată această perioadă, avem forțe pentru incendiu, ajutor medical, evacuarea în situații de urgență. În perimetrul alocat festivalului, sunt două autospeciale, cinci ambulanțe SMURD, două autospeciale pentru victime multiple. Totodată, s-a luat măsura ca, în incintă, să fie trei puncte medicale, deservite de ISU și SMURD”.

În prima zi de festival, organizatorii au pus la cale și o petrecere TikTok, unde cele mai cunoscute hituri de pe faimoasa rețea de socializare vor fi de mixate de un DJ. Nu vor lipsi nici influenceri celebri din țara noastră, alături de trupa Șuie Paparude.

Renate Rozenberg, PR Manager Electric Castle: „Prima zi înseamnă acomodare; e important să descoperi festivalul, se întinde pe o suprafață mare, de 40 hectare”.

Editia a opta a Electric Castle va fi si cea mai mare de până acum. Vor participa 300 de artiști din 24 de ţări, care vor sustine concerte pe 10 scene. În total, vor fi 100 ore de muzică live. Cei mai asteptați artiști la Electric Castle sunt Twenty One Pilots, Gorillaz si Disclosure.

 

Program Electric Castle 2022:

 

Anul acesta, cei veniți la festival vor avea la dispoziție 10 scene unde vor putea găsi stilul muzical preferat.

Totodată, sunt veniți artiști din 24 de țări, iar în total vor fi peste 100 de ore de muzică.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite