E necesară o armată proprie a UE? Se supune la vot în „Referendum”

E necesară o armată proprie a UE? Se supune la vot în „Referendum”
E necesară o armată proprie a UE? Se supune la vot în „Referendum”
21 februarie 2022, 13:51

Ameninţarea rusă de la graniţele Ucrainei a fost un test de solidaritate pe care europenii şi americanii l-au trecut cu bine până acum. Cel mai bun agent unificator al legăturii transatlantice este Vladimir Putin, au declarat oficialii occidentali prezenţi la recenta Conferinţă pentru securitate de la Munchen. Într-adevăr, dacă în urmă cu câţiva ani, unii lideri occidentali vorbeau despre irelevanţa NATO, acum nimeni nu se mai îndoieşte că această alianţă militară este principalul factor de descurajare a agresivităţii Rusiei. Dar criza actuală a mai produs un efect în planul securităţii. În cancelarii din vestul Europei se vorbeşte intens despre crearea unei armate comune a Uniunii Europene. Pe această temă au discutat Mihai Rădulescu şi invitaţii săi la „Referendum” luni, 21 februarie, de la ora 21.00, în direct la TVR 1.

O idee veche, de o vârstă cu Uniunea, niciodată însă pusă în practică. Acum, unii lideri europeni cred că a venit momentul, iar punctul de plecare ar putea fi aşa-numita forţă de intervenţie rapidă, formată din 5000 de militari.

Luni seară, la „Referendum”, telespectatorii români şi, totodată, cetăţeni europeni, au fost invitaţi să răspundă la întrebarea: Consideraţi necesar ca Uniunea Europeană să-şi înfiinţeze propria armată, care să dubleze apărarea asigurată de NATO?

Mihai Rădulescu: „Ameninţarea rusă a reconfirmat importanţa Alianţei Nord-Atlantice, dar e nevoie de mai mult de-atât pentru apărarea Europei? O armată proprie a UE constituie un plus de securitate pentru noi, europenii, sau dimpotrivă? Sunt întrebări care îşi vor primi răspuns diseară, la Referendum. Dar nu sunt singurele, desigur. Ne propunem să evaluăm criza de la frontiera Ucrainei în momentul de faţă, în care se înregistrează bombardamente în regiunile separatiste şi noi mişcări de trupe ruseşti la graniţă. Ce vrea Rusia şi cum e pregătit să răspundă Occidentul? Război sau pace – care e scenariul cel mai probabil acum?”

Invitaţii ediţiei au fost specialişti în relaţii internaţionale şi studii de securitate: Narciz Bălăşoiu, director Centrul de Prevenire a Conflictelor, Valentin Naumescu, profesor relaţii internaţionale, Universitatea Babeş-Bolyai, Ovidiu Nahoi, jurnalist, redactor-şef RFI, George Rîpă, jurnalist şi analist politic, respectiv Alina Grigore, jurnalist senior TVR.

Telespectatorii sunt aşteptaţi, ca de obicei, să voteze şi să trimită comentarii sau întrebări pe platformele cunoscute: stiriletvr.ro si hotnews.ro, Facebook Referendum şi Facebook TVR 1. Începând cu ora 21.00, vor putea şi vota DA sau NU, ca răspuns la întrebarea ediţiei. Evoluţia votului va fi prezentată în timpul emisiunii, iar rezultatul final îl aflăm, ca de obicei, în următoarea întâlnire cu „Referendum”.

Sondajul demarat în ediţia precedentă, în care am fost invitaţi să ne spunem părerea referitor la aplicarea amenzilor pe baza filmărilor participanţilor la trafic, continuă încă atât pe stiriletvr.ro, cât şi pe platforma partenerului media hotnews.ro, iar rezultatul va fi anunţat luni seară, la „Referendum”.

***

La „Referendum”, o temă de actualitate este susţinută cu argumente de două tabere cu opinii contrare, iar telespectatorii participă activ, acordându-şi votul pentru una sau cealaltă dintre echipe. Realizator şi gazdă, Mihai Rădulescu, moderator cu experienţă, intervine pentru a asigura echilibrul confruntării. „Referendum” a debutat în grila de toamnă 2021 a principalului post al Televiziunii Române şi se vede în direct, în fiecare seară de luni, de la ora 21.00, la TVR 1. Românii din afara graniţelor sunt şi ei invitaţi la vot: emisiunea se difuzează simultan şi la TVR Moldova, iar de la ora 22.50, tot luni, la TVR Internaţional.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă