După declararea epidemiei de gripă, trebuie întărite măsurile de prevenţie

6 februarie 2020, 20:26

În ultima săptămână, au fost de două ori şi jumătate mai multe infecţii respiratorii acute faţă de intervalul precedent: 170 de mii de cazuri.

Peste şapte mii au avut simptome gripale, dublu faţă de media ultimei perioade. Şi au fost opt morţi într-o săptămână.

Odată declarată epidemia, în spitale vor fi suplimentate stocurile de antivirale. Iar personalul cu semne de gripă va fi trimis acasă.

La pacienţii cu simptome de gripă va fi instituită terapia antivirală imediat după internare, fără să se mai aştepte rezultatul de laborator.

Autorităţile sanitare recomandă ca şi persoanele care au intrat în contact apropiat cu bolnavii de gripă, inclusiv personalul medical, să înceapă terapia antivirală, chiar dacă s-au vaccinat din timp. La ora actuală, medicamentul poate fi luat din farmaciile care şi-au făcut din timp stocuri.

Şi stocurile de măşti sunt pe terminate, deşi preţurile s-au triplat.

Mulţi oameni merg direct la camerele de gardă, deşi chiar de acolo pot lua gripa. În weekend, peste o mie au fost numai la „Matei Balş”.

Evitarea aglomeraţiei şi măsurile de igienă sunt esenţiale. Autorităţile recomandă triajul epidemiologic în orice fel de colectivitate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

România, la un pas de epidemie de gripă

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost externat de la Spitalul Militar Central