Duminică alegem preşedintele României. Când şi cum votăm?

23 noiembrie 2019, 21:04

Alegătorii care se află în localitatea de domiciliu pot vota doar la secția de votare de care aparțin.

Cei plecați din localitatea în care își au reședința pot vota la orice secție de votare din orașul, comuna, satul în care se află duminică, în ziua de scrutin.

Membrii birourilor electorale și personalul care asigură ordinea pot vota în secția de votare în care își desfășoară activitatea.

Persoanele cu mobilitate redusă pot vota la orice secție care le permite un acces ușor în clădire.

CÂND VOTĂM

În țară, procedura de vot începe duminică la ora 7.00 și se încheie la ora 21.00. În cazul persoanelor surprinse, la ora de închidere, la rând, în sediul sau înafara secției de vot, se extinde perioada de vot până la cel mult ora 23.59.

ACTUL DE IDENTITATE

Votul poate fi exercitat numai în baza unui act de identitate valabil: carte de identitate, carte electronică, carte de identitate provizorie sau buletin. Cetățenii români cu domiciliul în străinătate, dar aflați în ziua votului în România, pot folosi pașaportul.

După prezentarea actului de identitate, verificarea datelor și primirea ștampilei, intrați neînsoțiți în cabina de votare, iar după ce ați pus ștampila pe candidatul preferat introduceți buletinul în urnă.

URNA SPECIALĂ

Alegătorii care nu se pot deplasa pot solicita Biroului Electoral Central o urnă mobilă.

În străinătate, numărul secțiilor de votare s-a triplat față de ultimele alegeri prezidențiale. Numărul buletinelor de vot a fost suplimentat cu peste 100.000, față de primul tur.

CÂŢI VOTĂM

Președintele este ales dintre cei doi candidați clasați în al doilea tur de scrutin, cu majoritatea voturilor exprimate de către alegătorii înscrişi în listele electorale permanente. Conform AEP, numărul total al acestora este de 18.217.411 de persoane.

În străinătate figurează 715.064 de cetățeni români cu drept de vot. Aproape 36.000 au optat pentru votul prin corespondență.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite