Dulciurile, un obicei amar în viața copiilor. Avertismentul medicilor: Toate obiceiurile alimentare se implantează la nivelul creierului din copilărie

19 septembrie 2021, 21:42

Ciocolată, prăjituri ori napolitane. Sunt doar câteva dintre dulciurile pe care 4 din 10 părinți le oferă zilnic, copiilor. Unii, chiar şi de două sau de 3 ori într-o singură zi!

Părinţii recunosc că produsele cu mult zahăr sau îndulcitori se regăsesc în meniul copiilor cu vârste sub 6 ani, deşi, paradoxal, știu că obiceiul nu este sănătos. Chiar și așa, peste 40% dintre părinţi au rezerve de dulciuri acasă.

Simona Carniciu, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice:Toate obiceiurile alimentare se implantează la nivelul creierului din copilărie. Deja vedem copii la care, la vârsta de 10-12 ani, împreună cu obezitatea, apare și diabetul zaharat de tip 2 care, în mod normal, înainte (…) nu aveam diabet zaharat decât după vârsta de 40-45 de ani„.

Dulciurile nu trebuie înlăturate de tot din meniul celor mici. Pot fi înlocuite cu fructe de sezon sau cu produse pregătite în casă.

Lect. univ. dr. Lygia Alexandrescu, specialist nutriție: „Avem nevoie de 55% glucide simple și complexe în fiecare zi în dieta noastră. Putem face plăcinte, putem face prăjituri de casă care să conţină făina integrală, înlocuim margarina cu unt, înlocuim zahărul alb cu zahăr brut sau nu îndulcim deloc şi în farfurie punem o linguriţă cu miere”.

În plus, un mic dejun bogat în lipide și proteine nu-i va da nicio șansă poftei de dulce.

Somnul de calitate, dar și mișcarea pot fi, de asemenea, aliați în lupta cu poftele culinare nesănătoase ale copiilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite