Drumurile prind viteză la vale. Alunecările de teren, consecință a defrișărilor și a construcțiilor de mântuială

31 martie 2018, 09:46

Necazurile se țin lanț de locuitorii comunei vâlcene Golești. O alunecare de teren a afectat deja șapte gospodării, iar alte 30 sunt în pericol. Cei care locuiesc acolo își văd casele crăpate şi nu pot face nimic.

Au apărut fisuri inclusiv pe șoseaua care leagă Goleştiul de DN7.

Mai multe drumuri din județele Vâlcea, Olt, Dâmbovița și Prahova au fost rupte de alunecările de teren, de la începutul anului. Explicația specialiștilor este clară: pâmântul o ia la vale ca urmare a defrişărilor necontrolate.

De multe ori, nici lucrările de construcție a drumurilor nu sunt realizate corespunzător. Plus greşelile de amplasament.

Și Autostrada Sebeș-Turda a fost afectată de alunecările de teren, deși nici nu este folosită. O porțiune din malul de susținere a luat-o la vale.

Geologii atenționează că problema se poate extinde. Partea nordică a șoselei a fost construită într-o zonă cu teren nisipos.

Pentru a evita construcția șoselelor în zonele care pot fi afectate de alunecările de teren, Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere va folosi expertiza Institutului Geologic. Prima colaborare: specialiştii institutului vor participa la lucrările Autostrăzii Lugoj-Deva.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite