Drumuri în bătaia viscolului. Ministrul Agriculturii: „Sunt puține perdele de protecție pentru că au fost mulți cu topoarele”

1 martie 2018, 22:55

În fiecare iarnă, viscolul face un coșmar traficul pe drumul european 85, care leagă Muntenia de Moldova. Șoseaua nu este protejata de intemperii. Parazăpezile nu fac față vântului care spulberă zăpada.

Petre Daea, ministrul agriculturii: “Sunt puține perdele de protecție pentru că au fost mulți cu topoarele. Au fost prea mulți cu topoarele de 27 de ani de zile”.

Șoselele erau flancate de păduri înainte de `89. Plantațiile se întindeau pe mii de hectare și erau un scut împotriva zăpezilor. Acum, peste 1.700 de kilometri de drumuri care necesită protecție au rămas la adăpostul… bălăriilor.

Romsilva va planta perdele forestiere pe o suprafață de 77 de hectare anul acesta. Necesarul este însă de peste 5.200 de hectare.

În anii trecuți nu s-a plantat mai nimic, pentru că legea nu a încurajat exproprierile.

Sunt și bani europeni alocați fermierilor pentru perdele forestiere. Dar din bugetul de 50 de milioane de euro s-au cheltuit doar 6,5 milioane de euro, pentru 500 de hectare. Motivul: proiectul și împădurirea trebuie plătite în primă instanță de către beneficiar.

Șapte milioane de euro este investiția maximă pentru un proiect de realizare a perdelelor forestiere. De anul acesta, fermierii pot primi și o subvenție de 98 de euro la hectar.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă