Drobeta-Turnu Severin intră de luni în carantină. Restricţii suplimentare au fost hotărâte şi pentru municipiul Sibiu

10 octombrie 2021, 13:42

Carantina intră în vigoare de luni seara, de la ora 20.00, pentru două săptămâni. Şcolile revin online, nu vor mai putea fi organizate nunți și botezuri, iar circulaţia persoanelor va fi permisă doar pentru motive bine întemeiate, măsură de la care sunt exceptaţi cei care au schema completă de vaccinare sau au trecut prin boală. În schimb, sălile de jocuri de noroc sau de fitness vor rămâne închise.

Pentru cadrele medicale situaţia pare fără ieşire. Noaptea trecută doi pacienți au murit la spitalul județean în aşteptarea unui pat de terapie intensivă.

Restricţii suplimentare au fost hotărâte şi pentru municipiul Sibiu. Masca a devenit obligatorie peste tot în spaţiile publice, iar localurile se închid în weekend la ora 22. Şi tot de atunci circulaţia este restricţionată. Excepţie fac persoanele vaccinate.

Unii turişti nu aflaseră încă de restricţii şi nici nu ştiau că purtarea măştii este obligatorie peste tot.

De luni, situaţia va fi reanalizată de autorităţi întrucât incidenţa cumulată a ajuns la 8,5 la mia de locuitori.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite