Dreptul la avort, dezbătut în „Referendum”, la TVR 1

Una dintre cele mai sensibile controverse ale momentului a fost pusă în discuţie şi de Mihai Rădulescu, alături de invitaţi cu opinii diferite, din medii diferite, luni, în direct la TVR 1 şi TVR INFO.

11 Iulie 2022, 17:21 (actualizat 20 Iulie 2022, 15:29) Știrile TVR |
Mihai Rădulescu / FOTO: TVR

„Orice persoană are dreptul să beneficieze de un avort legal şi în condiţii de siguranţă.” Astfel sună rezoluţia votată în Parlamentul European ce însoţeşte cererea ca dreptul la avort să fie înscris în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. După ce, în SUA, 15 state au adoptat legea care interzice dreptul femeilor la avort, iar preşedintele Joe Biden le cere femeilor să nu renunţe să lupte pentru această libertate, Europa – şi implicit România – pune în dezbatere acest subiect atât de delicat.

Sunteti de acord cu dreptul la avort? A fost întrebarea adresată de Mihai Rădulescu publicului şi invitaţilor din platou.

Au răspuns, în direct la TVR 1, Andrada-Elena Cilibiu - activistă pentru drepturile femeilor şi reprezentantă a Centrului FILIA, Oana Băluță, cercetatoare specializată în gen și politică de la FJSC, Diana Oncioiu – jurnalist, Radu Vlădăreanu, președintele Societății de Obstetrică şi Ginecologie din România, Mihail Neamțu - scriitor și teolog, Alexandra Nadane - director executiv la Centrul de consiliere pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa”, actriţa Manuela Hărăbor, respectiv Cleo Capsali – mamă a nouă copii.

„Polemici dure s-au iscat şi în România, în special pe reţelele sociale. Faptul nu e deloc surprinzător, în condiţiile în care ţara noastră are o istorie dură în privinţa avorturilor. În prezent, deşi legea nu interzice întrureperea de sarcină la cerere, realitatea arată că se fac avorturi în tot mai puţine spitale de stat, în timp ce creşte numărul celor din spitalele private. Diseară, la ’Referendum’, vedem ce impact are la noi decizia din Statele Unite. Punem faţă în faţă cele două tabere, pro şi anti avort, şi le ascultăm argumentele. Facem ceea ce ne propunem de obicei la ’Referendum’: să abordăm frontal, cu luciditate şi echilibru marile controverse publice, de la noi si din lume”, a prefațat Mihai Rădulescu tema ediţiei din 11 iulie.

Telespectatorii au fost invitaţi să-şi exprime opiniile pe platformele online stiriletvr.ro şi hotnews.ro, precum şi pe paginile de Facebook TVR 1 şi Facebook Referendum. Cele mai interesante comentarii şi întrebări au fost prezentate în emisiune.

 

***

La „Referendum”, o temă de actualitate este susţinută cu argumente de două tabere cu opinii contrare, iar telespectatorii participă activ, acordându-şi votul pentru una sau cealaltă dintre echipe. Realizator şi gazdă, Mihai Rădulescu, moderator cu experienţă, intervine pentru a asigura echilibrul confruntării. „Referendum” a debutat în grila de toamnă 2021 a principalului post al Televiziunii Române şi se vede în direct, în fiecare seară de luni, de la ora 21.00, la TVR 1. Românii din afara graniţelor sunt şi ei invitaţi la vot: emisiunea se difuzează simultan şi la TVR INFO, TVR Moldova, iar de la ora 22.50, tot luni, la TVR Internaţional.

--

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN REFERENDUM TVR
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 30°C
IASI 24°C 26°C
CLUJ 18°C 21°C
CONSTANTA 27°C 26°C
CRAIOVA 25°C 26°C
BRASOV 21°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI