Drapelele vor fi coborâte în bernă în SUA timp de 3 zile, în memoria victimelor epidemiei de coronavirus

Drapelul SUA
Drapelul SUA
22 mai 2020, 07:43

„Voi coborî în bernă steagurile de pe clădirile federale şi monumentele naţionale în următoarele trei zile, în memoria americanilor pe care i-am pierdut din cauza coronavirusului”, a scris într-o postare pe Twitter preşedintele american.

În Statele Unite s-au înregistrat cele mai numeroase decese provocate de COVID-19. Bilanţul morţilor a ajuns la 94.661, conform datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins.

Liderii democraţi din opoziţie, care de la începutul crizei îl acuză pe Donald Trump de lipsă de empatie, i-au cerut acestuia să decidă coborârea în bernă a drapelului atunci când pragul de 100.000 de morţi va fi depăşit.

„Aceasta ar exprima un doliu de care toată lumea din ţara noastră are atât de mare nevoie”, au argumentat preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi liderul minorităţii democratice din Senat, Chuck Schumer, într-o scrisoare adresată preşedintelui ţării.

Preşedintele Donald Trump a anunţat, de asemenea, că drapelele vor fi coborâte în bernă şi luni, zi în care poporul american celebrează Ziua Memorială, dedicată amintirii soldaţilor americani căzuţi în luptă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite