Clipe cumplite pentru o familie din Târgu Mureș. Fiica unui jandarm îi acuză pe medicii de la spitalul județean din oraș că i-au lăsat tatăl să moară. Bărbatul de 48 de ani a suferit un accident în timpul serviciului. Avea fractură de bazin și ar fi trebuit operat. A așteptat cinci zile intervenția, în timp ce avea dureri cumplite. Într-un final, omul a murit. Atenţie, detalii care vă pot afecta emoţional!
Daniel Jurje era jandarm în cadrul Inspectoratului Judeţean din Mureş. Vineri mergea la o misiune alături de un coleg, când a fost implicat într-un accident rutier. A fost rănit și dus la spitalul județean din Târgu Mureș. De acolo și-a sunat familia. Le-a spus că are o fractură de bazin, dar și o pată pe un plămân. Trebuia operat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Pe măsură ce timpul trecea, bărbatul a început să se simtă din ce în ce mai rău, avea dureri din cauza fracturii. Cei de acasă nu puteau face prea mult pentru el. I-au trimis mâncare și medicamente care, potrivit fiicei, cu greu au ajuns la el. Au vorbit tot timpul la telefon, simtindu-se neputincioși. Abia duminică au vorbit cu medicul pentru prima dată. Iar acesta le-ar fi spus că bărbatul se simte bine.
Fata spune că a aflat că și-a pierdut tatăl de la un comandant al jandarmeriei, nu de la spital.
Fiica jandarmului și-a exprimat durerea printr-o postare pe o rețea de socializare. De atunci, nu a mai putut fi contactată.
Conducerea unității sanitare anunță că a cerut o autopsie în cazul morții bărbatului.
Ministerul Sănătății a cerut DSP să verifice acuzațiile familiei.
Deocamdată, polițiștii nu fac cercetări, deoarece: "Până la acest moment, 19 noiembrie 2020, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș nu a fost sesizat prin plângere cu privire la decesul bărbatului implicat în accidentul rutier din localitatea Trei Sate produs la data de 13 noiembrie 2020."
Potrivit unor surse, jandarmilor de la Târgu Mureș li s-a recomandat să nu facă declarații în legătură cu moartea colegului lor.